Prezență sub așteptări la mitingul electoral al lui Trump din Tulsa, Oklahoma. Mesajul președintelui: „Vă mulțumesc, sunteți niște luptători”
Startul noului sezon de mitinguri electorale e dezamăgitor pentru staff-ul de campanie al lui Trump. Fuseseră rezervate în jur de 800 de mii sau chiar un milion de bilete.
Dar arena din Tulsa, Oklahoma, nu s-a umplut, iar discursul ce urma să fie rostit afară, pentru cei care nu ar mai fi avut loc să intre, a fost anulat.
Slaba prezență e pusă pe seama fricii de COVID-19, a faptului că protestatarii antirasism au blocat o intrare, dar și pe faptul că alegătorii anti-Trump au rezervat bilete masiv, tocmai pentru ca la miting să fie sala cât mai goală.
Oarecum marcat de prezența mult sub așteptări, Trump a spus publicului: „Vă mulțumesc, sunteți niște luptători„.
Trump i-a sancționat dur pe democrați fiindcă încurajează vandalismul.
Donald Trump, preşedintele SUA: „Radicalii de stânga din Portland, Oregon, au dărâmat statuia lui George Washington, au învelit-o în drapelul american şi au dat foc steagului. Toţi sunt democraţi. Tot ce vă spun e făcut de democraţi. (…) Dacă ajunge Biden preşedinte, va da toată ţara, 100%, pe mâna acestor vandali„.
Demonstranții antirasism au încercat să perturbe mitingul lui Trump, dar în afara unor schimburi de replici gălăgioase cu susținătorii președintelui, nu s-au înregistrat incidente.