Preşedintele SUA şi-a exprimat un sprijin istoric pentru angajaţii din domeniul auto aflați în grevă. Biden a pichetat alături de sindicaliști, la o fabrică din Michigan
Adresându-se cu un megafon membrilor Sindicatului Muncitorilor Auto (UAW), cu şapca organizaţiei pe cap, preşedintele american a amintit de „sacrificiile” făcute de aceştia pentru a „salva industria” în timpul crizei din 2008. Acum, ei merită o „creştere semnificativă” a salariului, a spus Joe Biden, primul preşedinte american în exerciţiu care a intrat într-o linie de pichet.
Conflictul social opune UAW celor trei giganţi ai sectorului, General Motors, Ford şi Stellantis. Actualul președinte american are în spate o istorie legată de sindicatele din Statele Unite.
Preşedintele Biden a fost aşteptat cu nerăbdare în faţa porţilor fabricii Wayne, unde în jur de zece grevişti pichetau, cu pancarte care cereau „salvarea visului american” şi un foc de tabără lângă un cort, notează AFP.
După o fabrică Ford, Joe Biden a mers să se întâlnească cu greviştii de la Stellantis, în Belleville, unde a fost aşteptat de un mic grup de muncitori.
Întrebată dacă preşedintele ia partea la conflictul social, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe a preferat să ocolească un răspuns, insistând că Joe Biden doreşte mai presus de toate un acord care să fie câştigător pentru ambele părţi.
Apariţia lui Biden, prima vizită a unui preşedinte american la muncitorii grevişti din istoria modernă, are loc cu o zi înainte că Donald Trump, favoritul republican pentru candidatura la preşedinţie, să vorbească cu lucrătorii auto din Michigan. Fostul lider de la Casa Albă, susțin analiștii, încearcă să acapareze o parte a electoratului democrat prin întâlniri cu sindicatele pe care în 2016 le-a contestat.