Preşedintele SUA „doreşte să aibă o conversaţie constructivă” cu omologul său chinez. Întrevederea celor doi lideri va avea loc la San Francisco

Președintele SUA Joe Biden
Președintele SUA Joe Biden
1 noiembrie 2023, 08:56

Karine Jean-Pierre a indicat, în cadrul unei conferinţe de presă, că nu va „da detalii despre această întrevedere care va avea loc (…) luna viitoare”.

Reuniunea „va avea loc la San Francisco”, a spus ea. Executivul american a refuzat până acum să confirme acest summit.

Un înalt oficial de la Casa Albă a precizat că Beijingul şi Washingtonul au un „acord de principiu” pentru o întâlnire a celor doi lideri şi „lucrează încă la detalii importante pentru a putea finaliza acest proiect”, conform Agerpres.

Această întrevedere dintre Joe Biden şi Xi Jinping, pe teritoriu american, se află de câteva luni în centrul unor intense negocieri diplomatice.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite