Președintele SUA consideră canalele CNN și MSNBC „ilegale”. Criticile la adresa lui Trump, punct sensibil al administrației

15 martie 2025, 14:28 (actualizat 15 martie 2025, 14:29)

Președintele Donald Trump consideră că două dintre cele mai mari televiziuni americane sunt ilegale. Secretarul său de stat, Marco Rubio, a expulzat un ambasador, după ce acesta l-a criticat pe liderul de la Casa Albă. Niciodată în ultimele decenii, o administraţie americană nu a luat o asemenea măsură, pentru un astfel de motiv.

Președintele american a lansat o diatribă împotriva mai multor ziare și televiziuni, între care Wall Street Journal, Washington Post, CNN și așa numiții „cei trei mari”: ABC, CBS și NBC.

Donald Trump, președintele SUA: „Cred că CNN și MSNBC, care la propriu scriu 97,6% numai știri împotriva mea, sunt brațul politic al Partidului Democrat, cred că sunt corupte și ilegale, ceea ce fac este ilegal.”

Președintele american a calificat întotdeauna drept coruptă orice fel de presă care este împotriva sa și drept „independenți” toți ziariștii și influencerii care îl laudă.

De altfel întreaga administrație americană este din ce în ce mai sensibilă la critici.

Încă dinainte de a sosi la Washington de la Summitul G7 din Canada, secretarul de stat Marco Rubio l-a expulzat pe ambasadorul sud-african.

Șeful diplomației americane a scris pe X că nu are ce discuta cu acest diplomat care „urăște America și pe președintele Trump” și că face provocări rasiale.

Ebrahim Rasool a afirmat într-o conferință că Donald Trump a mobilizat un tip de supremație rasială împotriva fostei administrații și că mișcarea MAGA în sine este un răspuns la faptul că albii formează o parte din ce în ce mai mică din electorat, ajungând la 48%.

Africa de Sud a afirmat că decizia expulzării ambasadorului său este una regretabilă și că va discuta situația pe canale diplomatice. Relațiile cu Statele Unite sunt în cel mai scăzut punct din ultimele decenii. Statul african este unul dintre principalii susținători ai cauzei palestiniene, iar Washingtonul a acuzat Africa de sud că îi discriminează pe albi în favoarea populației de culoare.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite