Președintele Senatului, Mircea Abrudean, despre decizia CCR: În funcție de motivare, de decizia coaliției, se reia procedura

Mircdea Abrudean
20 octombrie 2025, 17:39 (actualizat 20 octombrie 2025, 20:23)

În funcție de motivarea Curții, de decizia în coaliție, ar putea fi reluată procedura de adoptare a proiectului, a declarat președintele Senatului, Mircea Abrudean, după hotărârea CCR de neconstituționalitate a proiectului privind pensiile magistraților.

Mircea Abrudean a spus că premierul Ilie Bolojan nu are niciun motiv să demisioneze.

Mircea Abrudean, președintele Senatului: Nu am cum să comentez, evident, decizia CCR. Am spus că, din punctul meu de vedere, premierul nu are de ce să demisioneze. Din perspectiva Guvernului, și-a îndeplinit obiectivul, respectiv de a pune în acord cu jaloanele din PNRR și așteptările românilor o temă sensibilă mult așteptată. Mai departe, vedem în funcție de motivare, de care va fi decizia în coaliție, se reia procedura, se reia parcursul, mai sunt încă lucruri de pus la punct, e cam prea la cald ca să pot să am un răspuns.

Întrebat de jurnaliști dacă premierul ar putea să-și angajeze din nou răspunderea pentru acest proiect, Abrudean a precizat: ‘Este și aceasta este o soluție, totdeauna, sigur, depinde foarte mult de ceea ce dorește premierul să facă în continuare și de ce se discută în coaliție‘.

Ulterior, președintele Senatului a subliniat, într-o postare pe pagina sa de Facebook: Respectăm decizia CCR, dar nu ne oprim din reforma statului și din eliminarea privilegiilor. Cred că acesta este mesajul care trebuie comunicat răspicat în aceste zile. Reforma pensiilor de serviciu nu e un atac la magistrați, ci o chestiune de echitate și respect față de toți românii. Nu putem să avem dublu standard în funcție de ce ne convine și ce nu, e bine să reținem asta. Iar cei care aplaudă blocarea reformei apără de fapt vechiul sistem. Noi apărăm România care muncește și contribuie cinstit.

Curtea Constituţională a României a admis, luni, sesizarea depusă de Înalta Curte de Casaţie de Justiţie în legătură cu legea privind pensiile magistraţilor, pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite