Preşedintele Nicuşor Dan s-a întâlnit cu Emmanuel Macron la Palatul Elysee: Investițiile în România sunt pe termen lung
Preşedintele Nicuşor Dan este în vizită oficială la Paris. În prima parte a zilei s-a întâlnit cu omologul său francez, Emmanuel Macron, la Palatul Elysee, iar în cursul serii are programată o vizită la fabrica Talles, una dintre cele mai puternice companii din industria de apărare. Şeful statului a susţinut şi o conferință de presă.
ACTUALIZARE Președintele Nicușor Dan a vizitat, marți, fabrica Thales de la Limours, cel mai mare centru de producție de radare din Europa.
“Ne dorim ca tot mai multe tehnologii și echipamente de ultimă generație să fie produse în România, iar parteneriatul cu Thales este esențial în această direcție. Compania este deja un investitor important, cu colaborări solide în industria noastră de apărare. România are ingineri talentați care pot contribui la dezvoltarea acestor tehnologii, iar o parte dintre ele va întări direct securitatea noastră națională“, a scris președintele Nicușor Dan pe pagina sa de Facebook.
ACTUALIZARE Este prima vizită oficială a președintelui Nicușor Dan în Franța. Au fost 24 de ore cu o agendă foarte densă. În conferința de presă, președintele Nicușor Dan a concluzionat că parteneriatul româno-francez are un viitor foarte așezat și a spus că discuțiile de azi au fost foarte cordiale. Ramona Avramescu a transmis la Telejurnal, de la Paris:
ACTUALIZARE Are loc vizita președintelui Nicușor Dan la sediul companiei Thales. Ramona Avramescu are detalii despre vizita președintelui României în Franța:
ACTUALIZARE Declarații Nicușor Dan, președintele României: Vizită oficială în Franța, cu mai multe obiective. Evident, cea mai importantă întâlnire, cu președintele Franței, domnul Macron. Relațiile dintre România și Franța nu sunt relații bilaterale normale, avem o lungă istorie și avem un viitor foarte așezat, deci modul în care s-au desfășurat discuțiile a fost extrem de cordial, din această perspectivă
- am vorbit de securitate, Franța e parte importantă din sistemul de securitate al României, am vorbit de Marea Neagră, de industria de apărare, de contextul SAFE. Și aici, după cum știți, avem deja o investiție franceză în industria românească de apărare, cum ar fi IAR Ghimbav și ce vreau să transmit este că noi suntem deja la a treia etapă. Am avut o etapă în care cumpăram și nu ceream nimic, după care am avut o etapă în care cumpăram și puneam condiția ca lucrurile să se întâmple în România, o parte din producție să se întâmple în România, dar imediat ce respectiva comandă se termina, investiția din România nu mai era actuală și acum, cu programul SAFE – și vreau să-i felicit pe toți cei care au lucrat la modul în care el este făcut – vrem ca investițiile pe care programul SAFE le aduce în industria noastră de apărare să se transforme în niște investiții permanente, care nu doar să reușească să satisfacă comenzile Armatei Române, şi chiar să fie companii care în aceeași perioadă să exporte și în altă parte și să fie viabile și după ce comanda pe care România o face se întrerupe.
- am vorbit de economie și de investițiile franceze în România. Președintele Macron a subliniat că investițiile franceze sunt pe termen lung și nu investiții speculative
- am vorbit de chestiuni concrete cum e investiția de la Tarnița pe care o companie franceză vrea să o facă în zona de energie
- am vorbit de Republica Moldova și am constatat că pozițiile noastre sunt aliniate pe această chestiune și de celelalte teme de pe agenda europeană, avem un Consiliu European la sfârșitul săptămânii viitoare.
- ne-am împărtășit experiența în ceea ce privește războiul hibrid, inclusiv partea de dezinformare
- l-am invitat pe președintele Macron și a confirmat o vizită în România în 2026
- am vizitat-o pe dna primar al Parisului, Anne Hidalgo, i-am mulțumit pentru colaborarea bună cu comunitatea de români, la care și dna ambasador contribuie foarte mult
- Primăria Parisului a denumit două locuri importante, Aleea Titulescu și Bdul Martha Bibescu, am fost la dezvelirea plăcii care va marca Aleea Titulescu
- dimineață ne-am întâlnit cu câteva zeci de reprezentanți ai companiilor franceze prezente în România sau nu, despre oportunitățile de afaceri, și am vorbit acolo de oportunitățile pe care România le oferă. Și dincolo de un schimb comercial care este deja consistent, 12 miliarde de euro, de oportunitățile de afaceri pe care le putem să le avem. Am vorbit evident de oportunitățile pe care industria de apărare le oferă, am convenit să existe un forum de afaceri anul viitor, la București cu organizația reprezentativă a companiilor franceze și cu companiile românești la București
- aseară ne-am întâlnit aici, la Ambasadă, cu comunitatea românească, le-am mulțumit că reprezintă o carte de vizită pentru România. Imaginea României este văzută prin ceea ce sunt, modul în care au reușit să se integrate în societatea, pentru că continuă să activeze și să se intereseze de România și am avut o primă discuție despre cum putem să facem mai multe lucruri împreună, în beneficiul fiecăruia dintre noi.
- am avut mai multe intervenții, mai multe interacțiuni cu presa franceză și cred că asta e important. Am încercat să ofer o imagine realistă a României. Cred că am devenit suficient de maturi astfel încât să nu mai spunem un lucru acasă și un lucru afară. Am încercat să descriu România așa cum este ea, cu provocările și cu oportunitățile pe care le oferă și cu locul și rolul pe care înțelege să-l aibă în interiorul instituțiilor internaționale, în special la Uniunea Europeană
Președintele Nicușor Dan, răspunsuri la întrebările jurnaliștilor români
Citește și Ce așteptări are Nicușor Dan de la succesorul său la Primăria Capitalei. Răspuns pentru TVR Info
ACTUALIZARE După dejunul de lucru de la Palatul Elysee, Nicușor Dan susține o conferință de presă la Ambasada României de la Paris. Transmisiune în direct la TVR Info.
Citește și: Emmanuel Macron, mesaj în română: Trăiască prietenia dintre România și Franța!
ACTUALIZARE Președintele României, Nicușor Dan, și președintele Franței, Emmanuel Macron, s-au întâlnit în curtea Palatul Elysee, în timp ce muzica de fanfară se auzea în fundal. Cei șefi de stat și-au strâns mâna și au făcut câteva fotografii pentru reporterii prezenți în fața clădirii.
Întâlnirea a început la ora 14.00.
ACTUALIZARE Nicuşor Dan s-a întâlnit marţi cu primarul Parisului, Anne Hidalgo. O întâlnire la care a participat și primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, care face parte din delegația președintelui Nicuşor Dan.
ACTUALIZARE Marți dimineață, a avut loc o întâlnire cu reprezentanți ai unor companii franceze. Au fost 22 de companii invitate, plus oameni de afaceri români din domeniul aerospațial și al infrastructurii.
La ora 14 este programat un dejun de lucru cu președintele Franței, Emmanuel Macron, la Palatul Elysee. Pe lângă președintele României vor participa și miniștrii care fac parte din delegația sa.
Este vorba de ministrul economiei și interimar la apărare Radu Miruță, ministrul de externe Oana Țoiu și ministrul finanțelor Alexandru Nazare.
Vizita în Franța președintelui Nicuşor Dan se va încheia cu o întâlnire la sediul companiei Thales și apoi cu declarații pentru delegația de presă.
De asemenea, Nicuşor Dan va participa la ceremonia de inaugurare a Aleii “Nicolae Titulescu” în Parcul Monceau din Paris.
Citește și: Aleea ”Nicolae Titulescu”, inaugurată în Parcul Monceau din Paris, în prezenţa preşedintelui Nicuşor Dan

