Preşedintele Iohannis, discuții cu omologul sud-coreean. ”Împreună, vom sprijini noi proiecte în domenii inovative și de impact pentru mediul de afaceri, dar și pentru cetățenii noștri”

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, marţi, de omologul sud-coreean, Yoon Suk-yeol, la Palatul prezidenţial.
Şeful statului român efectuează de luni până miercuri o vizită oficială în Republica Coreea.
Discursul președintelui Klaus Iohannis:
- Mă aflu în vizită oficială la Seoul, Republica Coreea fiind un partener strategic al României în regiunea Asia-Pacific încă din 2008, dar și un prieten apropiat, cu care împărtășim valori, principii și abordări comune.
- Am avut astăzi discuții consistente cu Președintele Yoon Suk Yeol, căruia i-am mulțumit pentru invitația de a vizita Coreea de Sud, într-un moment important în plan global și regional, dar și bilateral.
- Crizele actuale globale impun eforturi sporite de apărare a ordinii internaționale bazate pe reguli din partea noastră, a tuturor celor care avem o viziune comună, indiferent de zona geografică în care ne aflăm.
- Parteneriatul nostru strategic are rezultate concrete în numeroase domenii, de la cel economic la investiții, infrastructură, apărare sau în domeniul energetic.
- Având în vedere toate acestea, împreună cu Președintele coreean am adoptat astăzi „Declarația Comună privind consolidarea Parteneriatului Strategic România – Republica Coreea”, care stabilește direcțiile principale de cooperare pentru următorii 10 ani, în beneficiul țărilor și al cetățenilor noștri.
Dialogul politic și de securitate, cooperarea economică și investițiile, precum și cooperarea în domeniul culturii, al educației și al contactelor umane reprezintă cei trei piloni esențiali ai colaborării noastre viitoare. - Intenționăm să avansăm cooperarea în domeniul apărării, inclusiv din perspectiva finalizării negocierilor Parteneriatului de securitate Uniunea Europeană – Republica Coreea.
Printr-o coordonare strânsă în plan bilateral, dar și în cadrul cooperării dintre NATO și partenerii din Indo-Pacific, susținem eforturile de contracarare a multiplelor efecte negative ale războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, ale cooperării dintre Rusia și Coreea de Nord sau privind continuarea dezvoltării de către Coreea de Nord a armelor nucleare. În fond, ceea ce ne dorim este o lume mai sigură și mai stabilă. - În discuția foarte consistentă pe care am avut-o astăzi cu omologul meu, am încurajat creșterea substanțială a investițiilor sud-coreene în România, cu precădere în domenii strategice precum infrastructura, energia și apărarea. Avem în atenție și cooperarea în domeniul agriculturii, cu accent pe securitatea alimentară și a apei sau consolidarea relațiilor bilaterale în domeniul infrastructurii portuare – între porturile Constanța și Busan.
În mod prioritar, am susținut cooperarea în domeniul energiei nucleare pentru a facilita tranziția de la combustibilii fosili la surse de energie verde, pentru a combate schimbările climatice și pentru a crește securitatea noastră energetică. În acest scop, am menționat în discuțiile avute cu omologul meu deschiderea României față de inițiativa sud-coreeană numită Carbon Free Energy, adică energie fără carbon. - Mă bucur să vă spun că în domeniul energiei nucleare cooperarea noastră s-a dezvoltat mult în ultimii ani, mai ales datorită implicării Republicii Coreea în proiectele nucleare din România, cum este instalația de eliminare a tritiului de la Cernavodă.
- În egală măsură, suntem încântați să cooperăm cu partenerii noștri în dezvoltarea, fabricarea și utilizarea tehnologiei reactoarelor modulare mici, pentru a face pași concreți în îndeplinirea obiectivului României de a deveni un hub în domeniu.
Tocmai având acest interes, vă informez că mâine voi face o vizită la complexul de producție al întreprinderii Doosan Enerbility, în Changwon, pentru a aprofunda aspectele privind oportunitățile din domeniul energiei verzi. - Tot astăzi au fost semnate la nivel ministerial o serie de documente relevante pentru consolidarea relației bilaterale, vizând: apărarea, energia nucleară, investițiile și comerțul, cooperarea în situații de urgență și managementul dezastrelor, cooperarea în domeniul culturii, al mass-media și al tineretului și sportului. De asemenea, a fost semnat și un document de cooperare în domeniul investițiilor și pentru stimularea comerțului bilateral.
- După această conferință de presă, imediat, voi avea o întâlnire cu Prim-ministrul Republicii Coreea.
Voi reitera, evident, avantajele și punctele forte ale României, o economie competitivă și dinamică la nivel european, cu multiple resurse și posibilități foarte bune de investiții. - Am certitudinea că, împreună, vom sprijini noi proiecte în domenii inovative și de impact pentru mediul de afaceri, dar și pentru cetățenii noștri.
- Evident însă că viitorul Parteneriatului nostru se bazează și pe liantul vibrant pe care legăturile interumane, schimburile culturale și în domeniul educației, științei și tehnologiei îl oferă.
Voi continua vizita aici, la Seoul, cu o întâlnire pe care o aștept cu mult interes – cu reprezentanții comunității românești de aici.
Dacă aveți întrebări, poftiți.
___________________________________________
Administraţia Prezidenţială de la Bucureşti anunţase că aceste consultări politice dintre Iohannis şi omologul său vizează teme privind consolidarea Parteneriatului Strategic, cooperarea politico-diplomatică şi în domeniul apărării, principalele provocări din plan regional şi global, precum şi impulsionarea ariilor sectoriale, cu accent pe intensificarea comerţului şi a investiţiilor în domeniul energiei verzi şi nucleare, al noilor tehnologii, IT&C, al mediului şi gestionării schimbărilor climatice, în cel al infrastructurii, al sănătăţii, al educaţiei sau alte noi domenii.
Cu prilejul vizitei, este adoptată la cel mai înalt nivel „Declaraţia Comună privind consolidarea Parteneriatului Strategic România – Republica Coreea”, un document care va stabili direcţiile principale de cooperare vizate de ambele părţi pentru următorii 10 ani.
Pe agenda celor doi lideri a fost inclusă şi semnarea a mai multe memorandumuri în domenii precum apărare, energie, intervenţie în situaţii de urgenţă.
De altfel, din delegaţia oficială care îl însoţeşte pe preşedintele României la Seul fac parte şi membri ai Guvernului României – ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, ministrul Energiei, Sebastian Burduja şi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.
Ulterior, preşedintele României va avea o întrevedere cu prim-ministrul Han Duck-soo, prilej pentru a puncta principalele obiective ale relaţiei economice bilaterale şi pentru a evalua rezultatele celui de-al X-lea Comitet Mixt pentru Cooperare Industrială (Seul, 25 martie 2024).
De asemenea, Iohannis va avea întâlniri cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti şi ai mediului de afaceri şi va vizita expoziţia de artă tradiţională românească „Insight Romania”.
Şeful statului român şi-a început vizita oficială luni, când alături de soţia sa, Carmen Iohannis, a depus o coroană de flori la Cimitirul Naţional din Seul, un loc dedicat celor care şi-au dat viaţa pentru ţară. Ulterior, a vizitat Zona Demilitarizată (DMZ), context în care a discutat cu generalul Paul LaCamera de la Comandamentul ONU privind „provocările de securitate”, după cum a scris şeful statului pe platforma X.
Miercuri, Klaus Iohannis va vizita complexul de producţie Doosan Enerbility din Changwon, Busan.