Klaus Iohannis, în vizită oficială în Chile. Memorandum de colaborare pentru gestionarea situațiilor de urgență, primul lectorat de limba română de pe continentul latino-american, la Universidad de Chile
Agenda discuțiilor la nivel înalt a vizat cooperarea bilaterală, stimularea schimburilor comerciale şi atragerea reciprocă de investiţii în domenii precum IT, energie, mediu şi agricultură.
„Există perspective promițătoare de extindere a relațiilor noastre bilaterale pe multiple planuri și am convenit ca în perioada următoare să dezvoltăm cooperarea în domenii importante atât pentru România, cât și pentru Chile. Mă refer la dezvoltarea schimburilor comerciale și a investițiilor, la energie verde, mediu și schimbări climatice, la protecție civilă, educație, cultură, cercetare, inovare, dar și digitalizare. Am convingerea că vom continua să lucrăm împreună pentru a încuraja oamenii de afaceri din Chile și din România să demareze proiecte comune atât în plan bilateral, cât și pe piețe terțe”, a declarat președintele Klaus Iohannis.
Cu prilejul acestei vizite, a fost semnat un memorandum de colaborare între cele două instituții responsabile de gestionarea situațiilor de urgență.
Klaus Iohannis a anunțat decizia de a înființa în cursul acestui an primul lectorat de limba română de pe continentul latino-american, la Universidad de Chile, cu sprijinul Institutului Limbii Române.
„Am discutat, totodată, și despre evoluțiile înregistrate într-o serie de dosare regionale prioritare. Nu este întâmplător faptul că atât pentru România, cât și pentru Europa, Chile ocupă un loc privilegiat, având în vedere rolul activ pe care îl joacă în menținerea securității și a stabilității la nivel regional și global. România, ca și Chile, este interesată de soluționarea situațiilor de criză din lume prin dialog, prin instrumente multilaterale și prin respectarea dreptului internațional. Avem o misiune comună în ceea ce privește apărarea democrației în fața amenințărilor, inclusiv a riscurilor hibride”, a subliniat Klaus Iohannis.
Președintele i-a prezentat omologului său chilian evaluările și poziția României ca stat vecin al Ucrainei în privința războiului de agresiune declanșat de Rusia.
„Războiul are consecințe serioase asupra securității României și în plan european, dar are efecte și la nivel global, inclusiv până în Chile. Am convenit că vom continua să lucrăm împreună în forurile multilaterale pentru condamnarea războiului și pentru promovarea ordinii internaționale bazate pe norme. Trebuie să fie clar pentru toată lumea, Rusia a încălcat prin forță suveranitatea teritorială a Ucrainei, inclusiv Carta ONU. Comunitatea internațională are datoria să sprijine Ucraina pentru a respinge agresiunea rusă și pentru a-și redobândi suveranitatea și libertatea. Un alt subiect discutat a vizat relația dintre Chile și Uniunea Europeană. Domnule președinte, Chile poate conta pe România în ceea ce privește promovarea și dezvoltarea relațiilor de cooperare cu Uniunea Europeană”, a declarat Klaus Iohannis.
Preşedintele Klaus Iohannis le-a înmânat reprezentanţilor Muzeului Memoriei şi al Drepturilor Omului din Santiago de Chile copii ale documentelor referitoare la refugiaţii chilieni primiţi în România după lovitura de stat din Chile din 1973.
De asemenea, a fost donat un set de documente diplomatice de arhivă privind salvarea unui număr mare de evrei de către consulul chilian Samuel del Campo, activ la Bucureşti în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat că România a fost primul stat care a oferit azil politic chilienilor, după lovitura de stat din 1973.