Preşedintele israelian: Hamas ține ostatici 30 de copii

Preşedintele israelian: Hamas ține ostatici 30 de copii
Preşedintele israelian: Hamas ține ostatici 30 de copii
24 octombrie 2023, 12:46

Președintele israelian Isaac Herzog a confirmat că gruparea radicală palestiniană Hamas, cu sediul în Gaza, ține ostatici 30 de copii. Afirmaţi a fost făcută în cadrul unei întâlniri cu omologul său francez Emmanuel Macron, în timpul vizitei acestuia din urmă în Israel.

„Treizeci de copii se află acolo, răpiți de teroriștii Hamas”, a declarat președintele israelian.

Vorbind despre eliberarea ostaticilor, Herzog a subliniat că „nu există nicio diferență, absolut nicio diferență, […] între un cetățean israelian sau oricine deține o altă cetățenie”. „Îi vrem înapoi imediat”, a adăugat el.

Președintele francez Emmanuel Macron a promis marți, la sosirea sa în Israel, că nu va lăsa Israelul izolat în lupta sa împotriva militanților islamiști, dar a avertizat împotriva riscurilor unui conflict regional.

După ce s-a întâlnit cu familiile victimelor franceze pe aeroportul din Tel Aviv, Macron i-a spus președintelui Isaac Herzog la Ierusalim că Franța este „umăr la umăr” cu Israelul și că primul obiectiv ar trebui să fie eliberarea ostaticilor din Gaza.

„Vreau să fiți siguri că nu sunteți lăsați singuri în acest război împotriva terorismului”, a spus Macron. „Este de datoria noastră să luptăm împotriva terorismului, fără nicio confuzie și fără a lărgi acest conflict.”

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite