Preşedintele Consiliului European speră să se obțină la summitul UE un acord în privința sancțiunilor pentru regimul din Belarus

Charles Michel
Charles Michel
28 septembrie 2020, 19:44

Uniunea Europeană a elaborat o listă de circa 40 de persoane pe care intenţionează să le sancţioneze pentru rolul lor în falsificarea rezultatelor alegerilor prezidenţiale de la 9 august şi în reprimarea manifestaţiilor împotriva preşedintelui Aleksandr Lukaşenko.

Pentru a adopta sancţiuni europene este necesară o unanimitate a celor 27. Or, Cipru blochează un acord de săptămâni, condiţionând aprobarea sa de adoptarea de sancţiuni europene care să facă să înceteze operaţiunile de foraj efectuate de Turcia în apele sale.

„Trebuie să muncim din greu şi asta se va întâmpla în perspectiva summitului european de la sfârşitul acestei săptămâni: aştept şi sper ca noi să punem în aplicare ceea ce am decis în august”, a declarat Charles Michel în cadrul unei discuţii organizate de think tank-ul Bruegel.

Cu prilejul acestei dezbateri, Charles Michel s-a arătat totuşi sceptic în ceea ce priveşte renunţarea la unanimitate în politica externă a UE, după cum a pledat recent preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru a sancţiona încălcarea drepturilor omului.

„Unanimitatea favorizează aderarea durabilă a celor 27 de ţări la strategia decisă împreună. Atunci mă întreb: renunţarea la unanimitate nu este o falsă idee bună?”, s-a întrebat fostul premier belgian.

„Nu există alte reforme mai pertinente pentru a acţiona mai rapid pe plan internaţional fără a pierde valoarea adăugată a unanimităţii noastre?”, a mai întrebat el.

„Cu siguranţă, exigenţa unanimităţii încetineşte şi uneori chiar împiedică decizia. Dar această exigenţă duce şi la efectuarea unor eforturi constante de a suda statele membre unele de altele”, a adăugat Michel.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite