Președintele Comitetului Militar al NATO reafirmă parteneriatul cu UE | Despre unitatea NATO: Aceste diferențe pot și chiar ne fac mai buni
NATO reafirmă parteneriatul cu Uniunea Europeană, în contextul amenințărilor de securitate tot mai complexe. Președintele Comitetului Militar al NATO, amiralul Giuseppe Cavo Dragone, a subliniat că unitatea și diferențele dintre aliați reprezintă o forță, nu o vulnerabilitate, într-o alianță a democrațiilor.
Într-un mesaj transmis înaintea reuniunii cu ușile închise a Comitetului Militar, amiralul Dragone a evidențiat rolul esențial al cooperării NATO–UE și a transmis un apel direct către cetățenii statelor membre, arătând că securitatea nu este doar responsabilitatea liderilor politici sau a armatei, ci o preocupare care afectează fiecare familie, comunitate și loc de muncă. Oficialul NATO a subliniat că Alianța are nevoie nu doar de sprijin public, ci de un angajament real din partea societății.
„Vom reafirma parteneriatul nostru cu Uniunea Europeană. În fața amenințărilor comune, acest parteneriat ne face mai puternici. Permiteți-mi o scurtă reflecție personală. A trecut un an de când am avut privilegiul de a prezida acest comitet. După acest interval, pot depune mărturie cu privire la una dintre calitățile esențiale ale acestui grup. Avem, într-adevăr, diferențe, iar acest lucru este firesc într-o alianță a democrațiilor. Însă aceste diferențe pot și chiar ne fac mai buni”, a afirmat Amiralul Giuseppe Cavo Dragone.
Oficialul NATO a transmis că securitatea nu este doar responsabilitatea politicienilor sau a forțelor armate, ci privește fiecare familie, comunitate și loc de muncă, fiind nevoie nu doar de sprijin public, ci de un angajament real din partea cetățenilor Alianței.
„Înainte de a trece la discuția noastră cu ușile închise, permiteți-mi un ultim mesaj, transmis prin intermediul mass-mediei, către cetățenii Alianței. Securitatea îi privește pe toți. Ea nu este doar o chestiune pentru politicieni sau pentru forțele armate ale celor 32 de aliați și pentru aceste comitete care îi reprezintă. Securitatea privește fiecare familie, fiecare comunitate și fiecare loc de muncă. De aceea, avem nevoie nu doar de sprijin, ci de un angajament real”, a transmis Președintele Comitetului Militar al NATO.
Comitetul Militar al NATO s-a reunit astăzi la Bruxelles, iar discuțiile vor continua și mâine. Este cea mai înaltă autoritate militară a Alianței Nord-Atlantice. Acesta reunește șefii apărării din cele 32 de state membre sau reprezentanții lor permanenți și are rolul de a oferi consiliere militară strategică Consiliului Nord-Atlantic și secretarului general al NATO.
Comitetul coordonează orientările militare ale Alianței, evaluează mediul de securitate și formulează recomandări privind postura de apărare, descurajarea, planificarea militară și răspunsul la crize. De asemenea, supraveghează structura de comandă NATO și misiunile aflate în desfășurare.

