Preşedintele Chinei, prima vizită la Moscova după începerea războiului din Ucraina. Xi Jinping: China apără împreună cu Rusia ordinea mondială

20 martie 2023, 08:54

 

ACTUALIZARE Discuțiile dintre președintele Rusiei, Vladimir Putin, și cel al Chinei, Xi Jinping, s-au încheiat după patru ore şi jumătate, a anunțat presa de stat din Rusia.

Cei doi lideri sunt așteptați să aibă marţi alte întâlniri oficiale.

Xi Jinping a declarat la Moscova că este încrezător că vizita sa va da un nou impuls relaţiilor cu Rusia. Cei doi lideri şi-au transmis laude în editoriale publicate în ziarele de stat de la Moscova şi Beijing în prefaţa vizitei. Vladimir Putin l-a numit pe Xi Jinpig, „bunul şi vechiul meu prieten” şi a mulţumit Chinei pentru atitudinea echilibrată faţă de conflictul din Ucraina.

De cealaltă parte, liderul chinez a făcut apel la pragmatism în chestiunea războiului şi a declarat că vizita sa vizează întărirea relaţiilor bilaterale.

Cei doi lideri au azi discuţii informale şi participă la o cină, iar mâine vor avea loc discuţiile oficiale în cadrul delegaţiilor extinse şi conferinţa de presă.

Surse diplomatice susţin că  în timpul vizitei de stat în Rusia, Xi Jinping va vorbi la telefon şi cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Intenţiile pacifiste ale preşedintelui Xi sunt privite cu îndoială în cancelariile occidentale care cred că de fapt urmăreşte să-l sprijine pe Putin în războiul din Ucraina. Că Rusia şi China vor să rescrie regulile jocului la nivel mondial.

 

ACTUALIZARE China și Rusia „împărtășesc obiective similare”, a declarat președintele chinez Xi Jinping în cadrul întâlnirii cu președintele rus Vladimir Putin, luni, la Moscova.

„Este adevărat că ambele noastre țări împărtășesc aceleași, sau unele obiective similare. Am depus eforturi pentru prosperitatea țărilor noastre respective… putem coopera și lucra împreună pentru a ne atinge obiectivele”, a declarat Xi, citat de CNN.

„Sunt foarte fericit că pot vizita din nou Rusia, la invitația dumneavoastră. Și că Rusia este prima țară pe care am vizitat-o după realegerea mea ca președinte al Chinei”, i-a spus Xi lui Putin.

Xi și-a exprimat, de asemenea, sprijinul pentru realegerea lui Putin.

„Știu că alegerile prezidențiale din Rusia sunt anul viitor. Dezvoltarea Rusiei s-a îmbunătățit semnificativ sub conducerea dumneavoastră fermă. Cred că poporul rus va continua să vă susțină cu tărie”, a spus el.

Xi a declarat că China „apreciază foarte mult” legăturile dintre China și Rusia și că ambele țări pot coopera pentru a-și îndeplini obiectivele de dezvoltare.

ACTUALIZARE Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat luni, în timpul întrevederii cu omologul său chinez Xi Jinping la Moscova, că este pregătit să discute despre planul de pace propus de Beijing pentru soluţionarea conflictului din Ucraina.

 

 


”Suntem mereu deschişi pentru un proces de negocieri. Indubitabil, noi vom discuta despre toate aceste chestiuni, inclusiv despre iniţiativele dumneavoastră, pe care le tratăm cu respect”, a declarat Putin în timpul acestei întâlniri informale al cărei început a fost transmis de televiziunea publică rusă.

ACTUALIZARE Vladimir Putin l-a întâmpinat pe Xi Jinping la Kremlin, transmite CNN.

Președintele rus Vladimir Putin i-a urat bun venit președintelui chinez Xi Jinping. „În ultimii ani, China a făcut un salt colosal înainte”, i-a spus Putin lui Xi, stând lângă el. „În întreaga lume, acest lucru stârneşte interes și, din păcate, chiar invidie”.

 

El a continuat: „În urmă cu 10 ani ne-am întâlnit aici, în timpul primei dumneavoastră vizite în calitate de reprezentant ales al Chinei. În acest timp, relaţia dintre noi a progresat. Avem multe interese și obiective comune”.

Xi Jinping a ajuns la Moscova în ceea ce mulți văd un imbold diplomatic pentru Putin la doar câteva zile după ce pe numele sau a fost emis un mandat international de arestare.

Anterior vizitei cei doi omologi și-au transmis laude în editoriale publicate în ziarele de stat de la Moscova și Beijing. Putin la numit pe Jinping, bunul și vechiul meu prieten și a mulțumit Chinei pentru atitudinea echilibrată față de conflictul din Ucraina.

De cealaltă parte, liderul chinez a făcut apel la pragmatism în chestiunea războiului și a declarat că vizita să are că scop întărirea relațiilor bilaterale. Mandatul de arestare emis de Curtea Penala Internațională pe numele lui Putin este deocamdată un non-subiect pentru că nici Rusia nici China nu recunosc jurisdicția tribunalului de la Haga.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului: Asistăm la multe manifestări de clară ostilitate împotriva ţării noastre şi împotriva preşedintelui nostru. Luăm notă de ele, dar dacă le-am pune pe toate la inimă, nu ar ieşi nimic din asta. Prin urmare, ne uităm cu calm, observăm totul cu atenţie şi continuăm să lucrăm. Şi preşedintele îşi vede de treabă.

Wang Wenbin, purtător de cuvânt MAE chinez: Curtea Penală Internaţională trebuie să adopte o poziţie obiectivă şi imparţială, să respecte imunitatea şefilor de stat conform dreptului internaţional, să-şi exercite atribuţiile cu prudenţă conform legii, să interpreteze şi să aplice legile internaţionale cu bună credinţă, să evite politizarea şi politica dublei măsuri.

Cei doi lideri vor avea astăzi discuții în particular iar mâine sunt programate întâlniri cu delegațiile extinse.

Avionul președintelui chinez XI Jinping a aterizat, luni, la Moscova. O vizită urmărită cu deosebit interes de jurnaliști, în contextul în care liderul de la Beijing este singurul lider de talie mondială care se mai afișează alături de Vladimir Putin.

Ucraina insistă asupra retragerii trupelor ruse de pe teritoriul său, în contextul vizitei președintelui chinez Xi Jinping la Moscova

Vladimir Putin l-a lăudat pe „bunul vechi prieten” Xi Jinping într-un articol de ziar publicat în China în ajunul unei vizite de stat a președintelui chinez, care va reafirma legăturile puternice ale celor doi lideril și va oferi Moscovei ocazia de a sublinia că nu a fost izolată de comunitatea globală.

Într-un articol scris duminică pentru un ziar chinez, Putin a salutat dorința Chinei de a juca ceea ce el a caracterizat drept un „rol constructiv” în soluționarea „ crizei” din Ucraina.

Surse diplomatice spun că în timpul vizitei de stat în Rusia, Jinping va vorbi la telefon și cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Intențiile pacifiste ale preșdintelui Xi sunt privite cu îndoială în cancelariile occidentale care cred că de fapt urmărește să-l sprijine pe Putin în războiul din Ucraina. Ca Rusia și China vor să rescrie regulile jocului la nivel mondial.

John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate al Casei Albe: Dacă în urma acestei întâlniri se va propune o formă de încetare a focului asta va fi inaceptabil pentru că asta va întări cuceririle ruşilor de până acum. Îi va da lui Putin mai mult timp că să se reînarmeze, să-şi antreneze oamenii şi să încerce să reia ofensiva. Sperăm că preşedintele XI să vorbească cu preşedintele Zelenski pentru că noi credem că chinezii au nevoie şi de perspectiva ucraineană.

Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, a spus că poziția Chinei este orice, în afară de neutră.

Iar secretarul general NATO, Jens Stoltenberg a completat: China nu are prea multă credibilitate”, mai ales că „nu au reușit să condamne invazia ilegală a Ucrainei”.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite