Presa americană pro-democrată îi cere lui Biden să se retragă din cursa prezidențială. Oficial, democrații își susțin președintele

29 iunie 2024, 18:59 (actualizat 29 iunie 2024, 22:33)

Mobilizare fără precedent în rândul „greilor” din presa americană susținătoare a democraților. Principalele publicații fac apel la Joe Biden să se retragă din cursa prezidențială, după prestația jalnică din primul duel televizat cu Donald Trump. Biden însă nu dă semne că vrea să renunțe. A recunoscut în fața alegătorilor că nu a fost la înălțime, dar spune că, spre deosebire de rivalul său republican, măcar spune adevărul.

Niciodată, până acum, presa fidelă Partidului Democrat nu a avut o poziție așa de tranșantă. New York Times, Washington Post, Wall Street Journal – sunt câteva dintre numele de calibru greu din presa pro-democrată care îi cer lui Biden să renunțe.

Dacă vrea să-și slujească țara președintele Biden ar trebui să iasă din cursă este titlul articolului semnat de board-ul editorial al New York Times.

Iar prestigioasa revistă Time are o copertă grăitoare: un singur cuvânt – PANICĂ -și silueta președintelui Biden ce pare că se îndreaptă spre ieșire.

Coperta TIME cu Joe Biden si cuvantul Panica/Foto: Captură video

Oficial, Partidul Democrat face zid în jurul lui Biden.

Vicepreședinta Kamala Harris: Credem în preşedintele nostru Joe Biden şi în ceea ce reprezintă el.

Neoficial însă, în culise, discuțiile sunt în toi pentru a-l convinge pe Biden să renunțe. Cel puțin așa susțin mulți analiști și jurnaliști americani.

Biden nu dă semne că vrea să iasă din cursă. Rămâne de văzut ce presiuni vor face vocile influente din partid, Barack Obama sau Hillary Clinton, de exemplu, pentru a-l convinge.

CITIȚI ȘI: Ar putea fi înlocuită candidatura la prezidențiale a lui Joe Biden înainte de alegeri?

Analiștii atrag atenția și taberei lui Trump să nu se bucure prea tare de eșecul lui Biden. Pentru că în cazul în care el va fi înlocuit un candidat mai tânăr și mai energic – bărbat sau femeie – cursa pentru Casa Albă se complică pentru fostul președinte.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite