Preot din Teleorman, reținut pentru că a luat 1 milion de euro din fondurile destinate bisericilor. Reacția Episcopiei Alexandriei și Teleormanului

8 august 2024, 16:12 (actualizat 8 august 2024, 21:28)

Un preot din Teleorman a fost reţinut de procurori, fiind acuzat de fals în înscrisuri sub semnatură privată şi delapidare cu consecinţe deosebit de grave.

Din cercetări a reieşit că, în perioada 2016 – 2022, folosindu-se de calitatea de funcţionar, în mod repetat şi în scopul realizării aceleiaşi rezoluţii infracţionale, ar fi falsificat, prin contrafacerea scrierii, mai multe înscrisuri, pentru justificarea unor sume de bani primite din bugetul local, respectiv naţional, ca titlu de sprijin financiar pentru reparaţii şi construcţii la lăcaşurile de cult al căror responsabil este, au arătat anchetatorii.

De asemenea, în perioada 2016 – 2021, în aceleaşi condiţii, din sumele de bani obţinute cu titlu de sprijin financiar de la bugetul local, respectiv naţional, şi-ar fi însuşit diverse sume din conturile bancare ale celor două parohii, prin retrageri de numerar de la bancomate şi de la casieria unităţii bancare, şi ar fi efectuat plăţi pentru achiziţii de bunuri şi servicii în interes personal şi pentru alte persoane, prejudiciul total fiind de peste 4.900.000 de lei, se arată în comunicatul transmis de IGPR. 

REACȚIA EPISCOPIEI ALEXANDRIEI ŞI TELEORMANULUI

Episcopia Alexandriei și Teleormanului a luat act de comunicatul de presă al Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Teleorman prin care se aduce la cunoștință că, „sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, s-a dispus reținerea unui bărbat, de 62 de ani, din municipiul Alexandria, cercetat în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și delapidare cu consecințe deosebit de grave, ambele în formă continuată”. Este vorba de un preot din cadrul eparhiei noastre, care, în calitate de administrator al unor locașuri de cult, ar fi săvârșit faptele menționate mai sus.

Din punct de vedere administrativ-bisericesc, acest preot a fost oprit de la cele sfinte, suspendat din funcție și trimis în judecată Consistoriului Eparhial.

Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Teleorman precizează că „pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”.

Regretăm profund că un slujitor al Bisericii este cercetat într-un dosar penal, asigurăm că vom acorda tot sprijinul autorităților competente pentru stabilirea adevărului și reiterăm faptul că un astfel de caz nu reprezintă modelul slujirii preoțești.

Biroul de presă al Episcopiei Alexandriei și Teleormanului

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite