Premierul Suediei, vizită în Ungaria înainte de votul asupra aderării ţării sale la NATO. Ulf Kristersson se va întâlni cu omologul său ungar Viktor Orban

Ulf Kristersson, premierul Suediei / Foto: Profimedia Images
20 February 2024, 14:06

Premierul suedez, Ulf Kristersson, se va întâlni, vineri, la Budapesta cu omologul său ungar Viktor Orban, cu trei zile înainte de votul Parlamentului ungar privind aderarea Suediei la NATO, a anunţat marţi guvernul de la Stockholm, relatează AFP şi Reuters.

“Apărarea şi cooperarea în materie de securitate” se vor afla pe ordinea de zi a acestei întâlniri, a precizat guvernul suedez într-un comunicat.

Ungaria, ultima ţară din NATO care nu a ratificat aderarea Suediei la Alianţa Nord-Atlantică, se pregăteşte să se pronunţe luni prin vot în Parlament asupra acestei chestiuni, conform unei cereri formulate marţi de partidul de guvernământ, Fidesz.

Orban i-a cerut în ianuarie lui Kristersson să vină în vizită în Ungaria pentru a discuta despre aderarea Suediei în NATO.

Oficialul suedez a acceptat invitaţia, însă a respins ideea de “negocieri” şi “cereri” în acest dosar.

Viktor Orban şi Ulf Kristersson vor discuta, de asemenea, despre viitoarea preşedinţie ungară a Uniunii Europene şi despre agenda strategică a UE, potrivit comunicatului guvernului suedez.

După invadarea Ucrainei de către Rusia, Suedia şi-a anunţat în mai 2022 candidatura la NATO, în acelaşi timp cu Finlanda, devenită în aprilie 2023 cel de-al 31-lea membru al acestei organizaţii, după ce toţi membrii săi i-au ratificat aderarea. 

Preluare: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite