Bugetul de stat şi cel al asigurărilor sociale pentru 2024 au fost aprobate. Opoziţia, nemulţumită de cum au fost împărțiți banii. Dezbaterile nu au fost lipsite de scandal

20 decembrie 2023, 08:28 (actualizat 20 decembrie 2023, 19:09)

Bugetul de stat şi cel al asigurărilor sociale pentru 2024 au fost aprobate. 299 de parlamentari au votat în favoarea bugetului, iar 82 de voturi au fost împotrivă. Zeci de mii de amendamente au fost respinse şi doar cinci aprobate în plen din peste 20.000. Opoziţia s-a arătat total nemulţumită de cum împarte puterea banii de la buget. Aleşii s-au încadrat în termenul limită stabilit, însă dezbaterile nu au fost lipsite de scandal.

După ce în ședința precedentă s-au jignit, îmbrâncit, s-au tras de urechi și aproape s-au luat la bătaie, parlamentarii s-au mai calmat la dezbaterile pentru legea bugetului şi au împărțit banii după cum s-au înțeles inițial.

George Simion, deputat AUR: Dacă dumneavoastră credeți că așa este normal și credeți că o să aveți niște mielușei cărora să le dați 400 de mii de leii, 500 de mii de lei și o să le închideți gură, nu funcționează așa.

Parlamentarii AUR au boicotat ședința de plen, după care au părăsit sala. Au obținut totuși ceva: le-au fost aprobate patru amendamente, care prevăd alocări de fonduri pentru două biserici vechi. Dar nu au lipsit nici de data aceasta amenințările.

A fost votat și un amendament al UDMR. În schimb, toate cele depuse de USR au fost respinse.

Filip Havârneanu, deputat USR: Nu este normal ca acești elevi să meargă în fundul curții să se ducă la toaletă. Trebuie să conștientizăm că este intrarea în normalitate. Apa și toaleta în școală nu sunt un lux. Lăsați de la voi și faceți măcar atâta lucru.

Amendamentele prin care aleşii locali primesc bani pentru investiţii în teritoriu au fost adoptate cu entuziasm.

Liderii Coaliţiei, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă au ajuns în plen aproape de votul final.

Marcel Ciolacu, premierul României: Ne vom ține de toate promisiunile și cred că e al doilea an când e buget pe proiecte și programe, au fost selectate cu fiecare ministru. E al doilea an când vom avea o creștere economică pe investiții și nu pe consum, iar deficitul bugetar va fi la jumătatea cheltuielilor pentru investiții.

Coaliția de guvernare susține că este cel mai mare buget pentru Investiții, Educaţie şi Transporturi de până acum, buget în care sunt asiguraţi banii pentru reforma pensiilor, care vor fi indexate şi recalculate.

Transporturile primesc cu 27% mai mulți bani decât anul trecut. Salariul minim creşte la 3.700 de lei de la 1 iulie. Câștigul salarial mediu net lunar este de 4.733 lei și nu cresc taxele. Iar veniturile se vor încasa din: investiții, noi locuri de muncă şi din măsurile fiscale asumate de Guvern. Se continuă programele verzi Rabla și Casa Verde. Iar Rabla Plus nu se reduce la 2.000 de euro, ci la 5.000 euro.

Guvernanţii estimează un deficit bugetar de 5% pentru 2024 și preconizează o creştere economică de 3,4 la sută.

Au fost ședințe cu scântei și miercuri în plenul reunit al Parlamentului, pentru că cei de la USR au venit în continuare la prezidiu și au adus acele cutii pe care marți seară le-au avut de asemenea la îndemână. Cei de la AUR au fost destul de vocali, iar la un moment dat au ieșit din plen. Au existat din nou amenințări și acuze între parlamentari, dar a fost o ședință mai calmă decât cea de marți seara.

Cei din Opoziție au reclamat întreaga zi că este un buget făcut din pix și că anul viitor toți românii vor deconta toate aceste majorării prevăzute în bugetul pentru 2024. Bugetul urmează să fie trimis la Palatul Cotroceni, va ajunge pe masa președintelui Iohannis pentru promulgare. Până atunci, parlamentarii intră în vacanța de sărbători.

ACTUALIZARE Plenul reunit al Parlamentului a aprobat, miercuri, proiectul legii bugetului de stat pentru anul viitor. Au votat „pentru” 299 de parlamentari, iar 82 „împotrivă”.

De asemenea, a fost votat și proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2024. S-au înregistrat 294 de voturi „pentru” şi 84 de voturi „împotrivă”.

Atât miercuri, cât și marți au fost conflicte în plenul reunit, au fost injurii și gesturi agresive între parlamentari. Acestea s-au lăsat cu sesizări care au fost făcute miercuri. După foarte multe dezbateri proiectul de buget pentru anul 2024 a fost aprobat și vine cu multe majorări.

După adoptarea bugetului de stat pe 2024, premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, în plenul reunit al Parlamentului că acesta este „un buget pentru români, nu pentru politicieni” şi a transmis că nu era nevoie de un amendament care să prevadă că nu se vor mări taxele anul viitor, fiind suficient cuvântul său şi al preşedintelui PNL, Nicolae Ciucă.

–––––-

Parlamentarii AUR au decis să părăsească plenul reunit al celor două camere ale Parlamentului ca urmare a respingerii de către majoritatea PSD-PNL a amendamentului depus de AUR care prevede majorarea promisă a salariilor cadrelor didactice cu 40%.

„Din respect pentru profesorii români cărora le-ați promis 40% mărire începând cu 1 ianuarie 2024 am depus următorul amendament: se alocă suplimentar suma de 5.000.000 mii lei. Suma este menită să acopere minimul de 15% din cheltuielile bugetului general consolidat pe 2024, conform prevederilor legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, care prevede exact acest lucru. Dacă acest amendament nu trece, în semn de protest grupurile parlamentare AUR vor părăsi ședința”, a anunțat președintele AUR, George Simion, de la tribuna Parlamentului.

Opoziția acuză Coaliţia de Guvernare de minciună şi incompetenţă, şi avertizează că sumele prevăzute vor fi obţinute din creşterea taxelor şi impozitelor. Partidele din Opoziție nu susţin bugetul propus, iar parlamentarii UDMR nu s-au decis încă.

Bugetul de Stat şi cel al Asigurărilor sociale pe 2024 sunt votate astăzi. Plenul Parlamentului s-a reunit pentru a finaliza dezbaterile şi votul. 

Şedinţa a început cu intonarea Imnului Naţional. Şi-au înregistrat prezenţa 271 de parlamentari.

Peste 20.400 de amendamente au fost depuse la proiectele bugetului de stat şi asigurărilor sociale de stat pe 2024

Conducerea Parlamentului a stabilit, miercuri, timpii de dezbatere în plen pentru proiectul bugetului de stat pe 2024 şi proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2024, fiind alocate aproximativ 400 de minute, în condiţiile în care au fost depuse 20.432 de amendamente.

A fost adoptat un amendament al UDMR, care fusese iniţial respins în comisiile de specialitate, conform căruia se alocă în bugetul Ministerului Educaţiei suma de 10.000 mii lei destinată iniţierii, organizării şi, începând cu luna martie 2024, derulării Programului naţional de susţinere a învăţării limbii şi literaturii române, PNSILLR.

Parlamentul a mai adoptat, miercuri, în plen, la dezbaterea proiectului legii bugetului de stat, amendamente la anexa aferentă Secretariatului general al Guvernului prin care se alocă, în total, 400.000 de lei pentru lucrări de construire/reparaţii la biserici şi la un centru misionar-social din judeţul Cluj, la propunerea grupurilor parlamentare ale AUR.

Amendamentele AUR au fost iniţial respinse în Comisiile de buget/finanţe, dar plenul le-a adoptat.

Marţi, comisiile reunite de buget-finanţe au dat raport favorabil celor două proiecte, iar în plen au avut loc dezbaterile generale.

Marcel Ciolacu: Principalalele provocări economice ale anului viitor sunt inflația și menținerea ecliliberelor economice. Inflația scumpește viață, ratele și puterea de cumparare. Acest buget este calibrat cu atenție pentru a prelua presi
unile infaltioniste. Am demnsotrat că știm să ne luptam cu acest fenonem. Vom prelugi două măsuri care au dus la scăderea inflației: plafonarea prețurilor la energie și plafonarea adausurilor coimerciale la 21 de categorii de alimente de bază. Vom face dreptate și profesorilor și ne vom respecta toate angajamentele luate. Nu vreau să mai ajungem în sitatii în care spitalele să rămâna fără buget și bolnavii să nu aibă acces la tratamente.

Anca Dragu, senator USR: Buigetul este unul nerealist, mincios, fără viziune, nu asigură o dezvoltare a României. Credeam că cel din 2023 a fost cel mai prost. Ați început cu deficit și terminat cu 6 la sută din PIB. cel din 2024 este cel mai nerealist. O supraestimare a veniturilor.

Florin Roman, deputat PNL: Acest buget respectă cerințele PNL. Am impus acele amendament prin care facem dovada fapta dintre fapte și.. Noi am spus în buget fără taxe, nu pe cartoane. Am votat aceste buget și îl vom susține pentru că este un buget al investițiilor, iar cea mai importat componentă Anghel Saligni, dezvoltarea adevărată a României.

Claudiu Târziu, senator AUR: Este un buget al neputinței, al incompetemntiei, al nevredniciei. Vă arată inm toată spelndoare incompetenței și a ticăloșiei. Asta faceți când vreți să duceți cu preșul categorii de români. Pensionari, CFR-iști, profesori. Îi lăsați pe toți cu ochi în soare cu promisiuni și de fiecare dată îi înșelați.

Tanczos Barna, senator UDMR: Este un buget al extremelor, un buget care, pe de o parte, asigură investiții, majorări de pensii. Un buget care continuă programele începute de UDMR. Bugetul duce și un asediu asupra autorităților locale. Asistăm la un atac, fără sfârșit, la adresa autorităților loocale. Au început cu ordonanță 20, continuă cu ordonanță 115 cu limitarea cheltuielilor locxale, angajările.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite