Premierul francez: ”Pentru prima oară din 1945, războiul poate sosi pe teritoriul european, în jurul nostru”.”Asistăm la o alianţă de neconceput între Putin şi Trump, care marginalizează Europa pe propriul pământ”

Premierul francez François Bayrou avertizează marţi, în cadrul unei reuniuni la Matignon pe tema Războiului din Ucraina, cu privire la riscul unei extinderi a a acestui război în Europa, notează news.ro.
”Pentru prima oară din 1945, războiul poate sosi pe teritoriul european în jurul nostru”, a declarat premierul, citat de BFMTV.
”Ne aflăm într-un context ca în anii ’30, cu aisberguri care vin spre noi, iar reuniunea de la Paris, la (Palatul) Élysée nu a permis să le îndepărtăm”, a declarat şeful Guvernului francez.
El se referă la o reuniune a unor lideri euroipeni, luni seara, organizată de către preşedintele francez Emmanuel Macron, pe tema Războiului din Ucraina şi securităţii Europei.
Noul preşedinte american Donald Trump i-a consternat pe aliaţii săi europeni săptămîna trecută, când a vorbit la telefon cu omologul său rus Vladimir Putin şi au stabilit să pună capăt Războiului din Ucraina după aproape trei ani prin negocieri ruso-americane, fără europeni.
”Asistăm la o alianţă de neconceput între Putin şi Trump, care marginalizează Europa pe propriul pământ”, a deplâns François Bayrou.
”Este înspăimântător să vedem slăbiciunile Uniunii Europene în acest subiect”, a denunţat el.
În urma minisummitului de luni la Paris, europenii au cerut Statelor Unite să rămână implicate în securitatea Europei şi au încercat să vorbească pe o singură voce şi să se arate uniţi.