Premierul Ciolacu, întrevedere cu directorul general al AIEA, Rafael Grossi. Perspectivele de aprofundare a cooperării în medicina oncologică şi în domeniul energiei, pe agendă

Premierul Marcel Ciolacu, întrevedere cu directorul general al AIEA, Rafael Grossi / Foto: Guvernul României
8 aprilie 2024, 17:44 (actualizat 8 aprilie 2024, 19:17)

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a avut luni, la Palatul Victoria, o întrevedere cu directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, Rafael Mariano Grossi, în cadrul discuţiilor fiind reconfirmate strânsa colaborare între România şi AIEA în dezvoltarea programului nuclear civil şi perspectivele concrete de aprofundare a cooperării în medicina oncologică şi în domeniul energiei.

„Guvernul se va implica direct în susţinerea proiectului pentru îmbunătăţirea metodelor de evaluare imagistică a pacienţilor oncologici aflat în derulare la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti. Suntem interesaţi să colaborăm pentru aplicarea şi în România a celor mai eficiente terapii, în beneficiul pacienţilor, şi să dezvoltăm cooperarea cu dumneavoastră pentru desemnarea acestui spital drept centru-ancoră al AIEA”, a declarat Ciolacu, citat într-un comunicat al Executivului.

În ceea ce priveşte continuarea programului nuclear în domeniul energiei, România va dezvolta două unităţi suplimentare la Centrala Nucleară de la Cernavodă şi are în curs lucrări pentru prelungirea duratei de viaţă a unei unităţi existente, precizează sursa citată.

Guvernul aminteşte că România pune bazele primelor reactoare modulare de mici dimensiuni (SMRs), prin colaborarea cu SUA şi alţi parteneri, la cele mai înalte standarde de siguranţă şi securitate nucleară.

Prin activitatea experţilor naţionali şi cu sprijinul oferit de AIEA prin Programul de Cooperare Tehnică, România poate deveni inclusiv donator de expertiză în domenii care utilizează energia nucleară precum radioterapie, reactoare de cercetare, cercetări farmaceutice, servicii de metrologie, conservarea patrimoniului cultural şi planificarea şi implementarea răspunsului în situaţii de urgenţă, a adăugat premierul, potrivit Agerpres.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite