Prefectul Capitalei spune că a semnat ordinul de intervenţie în forţă a jandarmilor la mitingul din 10 august după miezul nopţii

27 august 2018, 14:38

„Am semnat ordinul după 12.00 noaptea. Trebuia restabilită ordinea. Este conform legii. Când jandarmii sunt atacaţi, ei au dreptul să acţioneze”, a declarat luni, în Parlament Speranţa Cliseru, unde ar fi trebuit audiată în Comisia de apărare în legătură cu modul de intervenţie a jandarmilor la mitingul din 10 august.

Când jurnaliştii i-au atras atenţia că la miezul nopţii Piaţa Victoriei era deja complet evacuată, întrucât forţele de ordine au intervenit puţin după ora 23.00, prefectul Capitalei a subliniat că nu contează ora la care a fost semnat documentul.

„Nu are importanţă, nu are relevanţă ora, jandarmii puteau acţiona şi fără ordin”, a spus Speranţa Cliseru.

Afirmaţiile prefectului se contrazic cu cele făcute de ministrul de Interne, Carmen Dan, şi cu declaraţiile coordonatorului jandarmilor, Laurenţiu Cazan, care au spus că ordinul de intervenţie a forţelor de ordine a fost semnat în jurul orei 20.00. Jandarmii au intrat în forţă în protestatari la ora 23.11.

„În permanenţă am fost în contact cu toate autorităţile publice, inclusiv cu prefectul, care a fost prezent la faţa locului de la ora 16.00. (…) În momentul în care am văzut că lucrurile încep să degenereze, că presiunea este crescută, am discutat personal cu prefectul şi i-am spus că dacă lucrurile vor degenera (…) vom ajunge la restabilirea ordinii publice în zonă, dânsa a spus că este pregătită să intervenim pentru restabilirea ordinii publice (…) Am fost la faţa locului împreună tot timpul şi atunci s-a luat decizia de a avea un ordin de restabilirea ordinii publice. Lucrurile despre care vă povestesc au fost în jurul orei 20.00”,  a declarat Cazan la TVR.

Tot luni, prefectul Capitalei a mai spus că Jandarmeria a făcut ce trebuia să facă şi că nu comentează cazurile de „excese”.

„Dânşii au respectat gradual ceea ce aveau de făcut. Dacă au fost câteva cazuri în care cineva a făcut nişte excese sau ce au făcut dumnealor, nu vreau eu să mă pronunţ, pentru că nu eu judec lucrurile. Jandarmeria a făcut ce trebuia să facă”, a spus Cliseru.

Deşi atât ministrul de Interne, cât şi Laurenţiu Cazan au spus că prefectul Capitalei s-a aflat în punctul de comandă din Piaţa Victoriei încă de la ora 16.00, Speranţa Cliseru îi contrazice, spunând că a fost, de fapt, într-o clădire care aparţine guvernului.

„Eu nu m-am aflat în centrul de comandă, v-a spus şi domnul viceprimar (Aurelian Bădulescu, n.r.), nu ne-am aflat noi în centru. În centrul mobil erau persoane care trebuiau să se afle în centrul mobil. Nu m-am aflat eu în centrul mobil. Eu m-am aflat într-o clădire, într-una dintre clădirile care aparţin Guvernului, deci nu în clădirea Guvernului. Era o clădire din spate. Mai erau şi colegi de la Jandarmerie. Nu aveam niciun monitor. Am văzut ceea ce aţi văzut şi dumneavoastră pe imaginile care se difuzează în media. Şeful de operaţiuni a mai venit, a mai plecat”, a declarat Speranţa Cliseru.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Marius Militaru, preciza, a doua zi după violenţele din Piaţa Victoriei, că la ora 23.11 prefectul Capitalei a emis ordin ca Jandarmeria să acţioneze în forţă, iar din acel moment şi până la ora 02.00 s-au luat măsuri astfel încât să fie evacuată zona.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă