Povestea unui star decăzut: cum să pierzi 34 milioane de dolari

Jason Caffey a fost jucător de baschet în NBA, a avut șansa să joace în aceeași echipă cu legendarii Michael Jordan, Scottie Pippen sau Dennis Rodman, a câștigat o avere și a pierdut-o pe toată din cauza problemelor de sănătate și familiale.
Acum în vârstă de 51 de ani, Jason Caffey încearcă să nu trăiască din amintiri, dar nu prea are de ales. Trecutul său sportiv a fost unul glorios. A impresionat în baschetul universitar nord-american, o rampă de lansare pentru NBA, unde avea să ajungă în 1995, și nu oriunde, ci la Chicago Bulls, unde Jordan era deja o legendă.
A pus umărul la două titluri de campion cu Bulls, unde a rezistat trei sezoane, apoi și-a continuat cariera la Golden State Warriors și la Milwaukee Bucks, unde avea să se retragă în 2003. În toată această perioadă, Caffey a câștigat numai din contracte suma de 34.068.568 dolari, bani pe care avea să-i piardă până la ultimul cent.
Într-un interviu pentru Boston Globe, recunoștea că stilul de viață excentric pe care l-a dus după ce a plecat dintr-un orășel din Alabama ajungând o vedetă în sport l-a adus până la urmă în pragul sfârșitului. „Pe vremea aceea, te simțeai ca o vedetă rock, banii curgeau cu nemiluita, femeile la fel…”, a povestit Jason.
Interacțiunea cu femeile avea să producă niște consecințe importante pentru viața lui, căci astăzi Caffey are nu mai puțin de zece copii cu opt femei diferite, iar pentru toți urmașii lui este obligat să plătească pensie alimentară.
Mai multe probleme de ordin mental, dublate de o perioadă de detenție pentru neachitarea datoriilor parentale, l-au adus, spune el, aproape de moarte, fiind salvat de foștii colegi de la Bulls, care au făcut chetă să-l ajute financiar. Astăzi, fostul baschetalist trăiește aproape la limită.
”Trebuie să recunosc că am făcut la viața mea niște lucruri lipsite de orice etică. Totuși, din cei zece copii pe care îi am, șase sunt la facultate. Lucrurile au ieșit bine pentru ei, dar numai pentru că au mame minunate, chiar nu pot să spun nimic rău despre ele”, a arătat el.
O rază de speranță a ieșit totuși recent în viața sa: Caffey s-a întors pe băncile școlii și a reușit să devină absolvent, cu o întârziere de trei decenii, al Universității din Alabama, cu o diplomă în educație fizică.