Posturi cheie împărțite la Mar-a-Lago. Loialii lui Donald Trump
Pelerinaj politic la Mar-a-Lago, reședința președintelui ales, Donald Trump, unde se împart marți cele mai importante funcții: cea de consilier pe probleme de securitate națională și cea de secretar de stat.
Prima va fi ocupată, potrivit surselor citate de presa de peste ocean, de un critic aspru al Chinei, Mike Waltz.
Secretar de Stat va fi, conform acelorași surse, senatorul Marco Rubio, adept al unei linii de politică externă dură cu inamicii geopolitici ai Statelor Unite.
Rubio este unul dintre cei 15 senatori republicani care au votat împotriva Pachetului de ajutor militar vital pentru Ucraina, în Aprilie. „Va fi o administrație de aliați și loialiști”, titrează presa americană.
Marco Rubio, senator republican de Florida: Chiar și în mijlocul unei pandemii, economia noastră era mai puternică, oamenii noștri mai în siguranță, iar lumea, inamicii noștri, ne-au respectat mai mult. Am fost mai temuți, mai respectați și eram mai în siguranță în lume.
Potrivit New York Times, Donald Trump l-a ales pe senatorul Marco Rubio pentru funcția de secretar de stat. Politicianul născut în Florida ar fi astfel primul latino-american care va ocupa locul diplomatic de top în Statele Unite ale Americii, după ce noul președinte își va prelua mandatul în ianuarie.
Marco Rubio, senator republican de Florida: Pentru că, împreună cu Donald Trump, vom face America nu doar măreață, ci mai măreață decât a fost vreodată. Mulțumesc!
În vârstă de 53 de ani, Rubio este de părere că Ucraina trebuie mai degrabă să caute o soluție negociată cu Rusia, în loc să se concentreze pe recâștigarea tuturor teritoriilor pe care Putin le-a luat în ultimul deceniu. El a fost unul dintre cei 15 senatori republicani care au votat împotriva pachetului de ajutor militar de 95 de miliarde de dolari pentru Kiev, adoptat de Congres în aprilie.
Trump își alege astfel cel mai dur aliat de pe o listă scurtă de posibili secretari de stat. Dur în raport cu China, Iranul, Cuba. Dar și cu foștii președinți care au condus America, în viziunea sa, în războaie costisitoare și inutile.
Mike Waltz, membru republican, Camera Reprezentanţilor: Ceea ce auziți în frustrarea noastră colectivă este că nu primim nimic concret înapoi. Fiecare parte își sapă tranșeele mai adânc și cred că este un deserviciu adus atât acelor bărbați și femei care sunt peste ocean și care depind de noi, cât și celor care ne-au ales.
Aceasta este alegerea lui Donald Trump pentru postul de consilier de securitate națională, potrivit publicației Wall Street Journal și agenției Reuters.
Mike Waltz este fost membru în forțele speciale și fost colonel în Garda Națională. Critic acerb al Chinei și unul dintre republicanii care au atras atenția asupra necesității ca Statele Unite să fie pregătite pentru un potențial conflict în Asia-Pacific. Un loial care împărtășește opiniile de politică externă ale lui Trump.
Trump îi răsplătește acum pe cei care nu l-au părăsit atunci când l-au văzut căzând, așa cum, în urmă cu 35 de ani, mărturisea că va face, într-un interviu acordat celebrului jurnalist Bob Woodward, co-autor al investigației istorice Watergate.