Posibile fragmente de dronă, depistate în apropiere de punctul de trecere a frontierei Giurgiulești

Un apel la 112 a semnalat posibile fragmente de dronă în proximitatea punctului de trecere a frontierei Giurgiulești, județul Galați, anunță MApN.
Conform procedurilor aplicabile în astfel de situații, zona a fost securizată cu efective ale MApN și Ministerului Afacerilor Interne.
Iar sâmbătă dimineață, o echipă mixtă formată din specialiști din Ministerul Apărării Naționale, Serviciul Român de Informații și Ministerul Afacerilor Interne va executa cercetări la fața locului. Fragmentele vor fi ridicate pentru a fi expertizate.
MApN mai precizează că zona cercetată se află la aproximativ 500 de metri de frontiera cu Republica Moldova, într-un spațiu extravilan, și nu au fost afectate elemente de infrastructură.