Joi 22 mai 2025 | București 22˚C / Cer variabil

Pompierul căzut în lacul Siriu a fost găsit decedat. Tânărul a fost căutat și cu ajutorul unui scanner performant

19 aprilie 2025, 16:13 (actualizat 19 aprilie 2025, 18:28)

Pompierul căutat în lacul de acumulare de la Siriu a fost găsit decedat şi a fost adus la mal de echipele de intervenţie, a anunţat ISU Buzău.

Costin Dumitru, tânărul dispărut în apele lacului Siriu, era angajat la stația de pompieri din Mărunțișu. Își luase liber de Paște și venise cu prietenii să petreacă la o pensiune de pe malul lacului.

Ieri, Costin a ieșit să se plimbe împreună cu doi prieteni. Au găsit o hidrobicicleta pe mal și au decis să iasă cu ea pe lac, fară să verifice starea ambarcațiunii, care avea supapele scoase, și fără ca vreunul dintre ei să poarte vesta de salvare.

Decizia a fost fatală pentru Costin. La scurt timp, după ce s-au îndepărtat câțiva zeci de metri de mal, hidrobicicleta a început să ia apă și apoi s-a răsturnat. Doi dintre bărbați au reușit să ajungă la mal. Cosmin, nu.

De atunci a fost căutat, inclusiv cu scafandri din București, Dâmbovița, Prahova și Brașov, și cu un scanner ultra performant, adus de salvamontiști. Azi dimineața scafandrii au reușit să dea de hidrobicicletă. La aproape 24 de ore de la tragicul moment, tânărul pompier încă era căutat. Într-un final, trupul lui Costin a fost găsit de echipele de intervenție la o adâncime de peste 14 metri, aproape de locul în care s-a scufundat hidrobicicleta.

Rudele tânărului spun că acesta a lucrat ca salvamar vara trecută și știa bine să înoate. Nu își explică ce s-a întâmplat în apă, așa încât să-l fi împiedicat să ajungă la mal. Costin avea 24 de ani și era necăsătorit.

Cei doi supraviețuitori au fost transportați ieri la spital, cu hipotermie și între timp au fost externați.

CITEȘTE ȘI: Vineri, în lacul de acumulare de la Siriu s-a răsturnat o hidrobicicletă cu trei persoane, incident în urma căruia un pompier aflat în timpul liber a fost dat dispărut.

O echipă de căutare-salvare din cadrul Serviciului Public Judeţean Salvamont – Salvaspeo Braşov s-a deplasat sâmbătă la barajul Siriu, în judeţul Buzău, cu un scanner acvatic dotat cu inteligenţă artificială, pentru a sprijini operaţiunea de căutare a pompierului căzut în lacul de acumulare.

Potrivit Dispeceratului Naţional Salvamont, echipa de la Braşov a avut la dispoziţie şi o dronă cu termoviziune.

Zona în care s-a produs evenimentul are o adâncime de aproximativ 50 de metri, ceea ce a impus condiţii dificile de intervenţie, agravate şi de temperatura scăzută a apei.

La acţiunea de căutare au participat şi scafandri din cadrul ISU, specializaţi în misiuni subacvatice.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă