Polonia vrea propriul arsenal nuclear. Poate România să pună această problemă pe masa decidenților? Răspunsul lui Traian Băsescu

4 March 2026, 15:19 (actualizat 5 March 2026, 12:32)

Polonia spune, mai nou, că ar vrea propriul program nuclear. Poate România să pună această problemă pe pe masa decidenților? Polonia a argumentat că “avem o Rusie agresivă, imperialistă și vrem și noi să marșăm pe descurajare”.

În anul 1991, când se destrăma URSS, Ucraina avea al treilea cel mai mare arsenal nuclear din lume, după Rusia și Statele Unite. Or, în 1994, când a cedat arsenalul nuclear, a primit garanții de securitate din partea Rusiei, alături de state, iar în 2014 a fost agresată chiar de una dintre puterile garante (anexarea Crimeii).

Într-o intervenție la emisiunea “Cine face legea”, de la TVR INFO, fostul președinte Traian Băsescu a răspuns ironic.

Eu nu zic să nu avem această opțiune. (…) Sigur că eu nu sunt un decident, sunt foarte mulți alții care au responsabilitatea deciziei. Și dacă vor să descurajeze Rusia și să avem un arsenal nuclear, așa ca să-i facem pe ruși să tremure de frica noastră, pot să o facă. Până la urmă ce, la cât de pricepuți suntem, ne putem apuca să ne construim și noi să ne facem un arsenal nuclear să îi intimidăm pe ruși”, a spus Traian Băsescu.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite