Poliția spaniolă confirmă moartea accidentală a jucătorului de fotbal croat Jakov Jelkic

Spania, Politie/Foto: Profimedia Images
4 February 2025, 16:51

Poliția spaniolă a confirmat decesul accidental al fotbalistului croat în vârstă de 24 de ani de la echipa de ligă a treia elvețiană FC Granges-Paccot, Jakov Jelkic, corpul acestuia fiind găsit în apele portului Alicante, scrie EFE, prelută de Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Poliției din Alicante, Cristian Plazas, a menționat că trupul neînsuflețit a fost identificat și că ancheta este încă în desfășurare. Ipoteza principală este aceea că, așa cum s-a observat pe camerele de supraveghere, croatul părăsise un club de noapte unde ar fi consumat băuturi alcoolice, iar ajungând în zona portului s-a dezechilibrat și a căzut în apă, moartea survenind prin înec.

Moartea lui Jakov Jelkic s-a produs la 24 de ore de la descoperirea unui alt cadavru în apele aceluiași port din Alicante, o femeie în scaun cu rotile, care s-ar fi sinucis, astfel că poliția exclude o legătură între cele două situații tragice.

Croatul în vârstă de 24 de ani a jucat în urmă cu câteva zile cu echipa sa într-un meci în Spania și a fost văzut ultima dată în noaptea dintre vineri spre sâmbătă, după ce a fost alături de coechipieri într-un bar din Alicante. Dispariția lui a fost semnalată sâmbătă dimineață, când nu s-a prezentat la hotel. 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite