Poliţia spaniolă a dezmembrat o reţea infracţională ce forţase peste 1.000 de femei să se prostitueze

Poliţia spaniolă a dezmembrat o reţea de trafic de persoane care a atras peste 1.000 de femei în Spania în ultimul an prin promisiunea falsă de a le oferi un loc de muncă, dar care le forţa să se prostitueze, transmite Reuters.
Femeilor, care proveneau majoritar din Venezuela şi Columbia, li se spune că vor lucra în saloane de înfrumuseţare sau în firme de curăţătorie, potrivit unui comunicat al poliţiei spaniole.
„La sosirea în Spania, ele erau transferate către cluburi unde erau exploatate sexual şi forţate să lucreze non-stop”, a precizat poliţia.
Femeile aveau dreptul de a ieşi două ore pe zi şi erau supravegheate video.
Trei presupuşi lideri ai reţelei infracţionale – două femei columbiene şi un spaniol – se află printre cei 48 de suspecţi arestaţi în timpul unei operaţiuni desfăşurate la Alicante şi în Murcia, în sud-estul Spaniei. Trei cluburi de noapte au fost închise în această operaţiune.
De asemenea, poliţiştii spanioli au confiscat 150.000 de euro în bani lichizi şi 17 proprietăţi şi au blocat conturi bancare în care se aflau 938.000 de euro.
Şase dintre suspecţi au fost plasaţi în arest preventiv, iar ceilalţi au fost eliberaţi pe cauţiune sau vor fi judecaţi ulterior în stare de libertate.