Plimbat între spitale, cu gloanțele în corp
Tânărul împușcat cu 6 gloanțe a fost internat la spitalul din Bistrița. Pentru că unul dintre gloanțe era lângă inimă, bărbatul avea nevoie de investigații amănunțite, așa că a fost transportat la Cluj Napoca. După consult, medicii clujeni au spus că viața nu îi este în pericol și l-au trimis pe pacient înapoi la Bistrița. Acum se face anchetă.
Victima are 31 de ani și este cetățean moldovean cu domiciliul în Ucraina. Este un fotograf popular în Odessa. Era cu un bărbat din Chișinău în mașină acestuia și veneau din Ungaria. Pe un câmp în apropiere de Bistrița, cei doi au intrat într o casă aflată în construcție. S-ar fi certat, iar tânărul a fost împușcat de șase ori, cu un pistol cu amortizor. A reușit să fugă pe câmp, unde a fost găsit de un localnic, care a sunat la 112. Anchetatorii au stabilită că atât victima, cât și atacatorul se ocupau cu traficul de țigări de aproape 2 ani.
Agresorul a fost prins câteva ore mai târziu la granița cu județul Maramureș. A fost identificat pe baza semnalmentelor date chiar de cel pe care a vrut să îl ucidă. Și ar fi încercat să-i amenințe cu pistolul chiar și pe polițiști.
Victima e internată la secția de terapie și recuperare a Spitalului Județean din Bistrița, în timp ce agresorul e în arestul poliției.