Plajă nouă în Eforie Sud. Operatorii așteaptă stabilirea licitațiilor

21 februarie 2024, 15:22

Litoralul românesc va avea sectoare noi de plajă chiar din acest sezon estival. După patru ani de lucrări, în Eforie Sud a fost înnisipată o plajă de aproape șase kilometri lungime și peste o sută de metri lățime. Peste trei milioane de metri cubi de nisip extrași din largul mării s-au folosit pentru realizarea noii plaje.

Patru ani au durat lucrările de lărgire a plajei din Eforie Sud. Nisipul necesar a fost extras din mare și adus pe mal.

În timpul lucrărilor a fost nevoie de atenție specială. O dată pentru extragerea epavei unei nave, dar și pentru protejarea unei specii de scoici.

Marius Stamat, reprezentant firmă constructoare: În cazul scoicilor, acestea au fost colectate de pe fundul mării, din nisip. A fost colectat substratul în care trăiesc, depozitat separat. (…) Ulterior, habitatul lor original, nisipul original a fost adus și pus în strat final și readuse scoicile în habitatul lor original.

Turiștii ar trebui să se bucure de noua plajă chiar din acest sezon estival. Nu e clar însă când se vor organiza licitații pentru ca sectoarele să fie administrate de operatori privați.

Mircea Fechet, ministrul Mediului: A existat o întârziere în atribuirea prin licitație a acelor suprafețe de plajă. Eu cred că am învățat toți din greșelile trecutului. Am discutat cu colegii mei de la Administrația Bazinală Dobrogea Litoral, care m-au asigurat că în maxim 10 zile de la recepția lucrărilor acest suprafețe vor fi intabulate, vor fi efectuate documentațiile cadastrale și înscrise în Cartea Funciară.

O variantă luată în calcul este ca plajele să fie închiriate pe o perioadă mai mare, de 10 ani, de exemplu. 70 de sectoare de plajă au nevoie de licitație anul acesta.

Nicolae Bucovală, operator de plajă: Orice agent economic să poate să-și facă investițiile majore și o atribuire directă către hotelierii în funcție de numărul de locuri de cazare. În așa fel încât hotelierii să ofere totul gratuit, inclusiv șezlonguri, umbrele și toate serviciile pe plaja respectivă.

1 mai este data oficială de deschidere a sezonului estival, dar pentru amenjarea sectoarelor de plajă operatorii au nevoie de multe avize care necesită timp pentru obținerea lor.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite