Cristian Popescu Piedone rămâne sub control judiciar. Solicitarea, respinsă de Tribunalul Braşov. Decizia este definitivă
Tribunalul Braşov a respins, luni, ca neîntemeiată, plângerea depusă de Cristian Popescu Piedone, prin care fostul preşedinte al ANPC a contestat măsura controlului judiciar. Decizia este definitivă. El este acuzat că ar fi anunțat un control la hotelul unui prieten.
”În baza art. 213 C.proc.pen., respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone, împotriva ordonanţei din data de 22.07.2025 a DNA – Secţia de combatere a corupţiei, emisă în dosarul penal nr. 42/1/P/2025, prin care s-a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de inculpat. În baza art. 275 alin. 2 C.proc.pen., obligă petentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 200 lei. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 28.07.2025”, a transmis instanța.
Cristian Popescu Piedone a fost pus sub control judiciar 60 de zile de procurorii DNA săptămâna trecută, în dosarul în care este acuzat de procurorii DNA că ar fi avertizat Hotelul International din Sinaia, deținut de familia fostului parlamentar PNL Dan Radu Rușanu, înainte să îl controleze.
În contestație, avocații săi invocă interceptările unor conversații private cu soția, care nu au legătură cu acuzațiile. Decizia judecătorilor este una definitivă.
Cristian Popescu-Piedone a ales să conteste decizia Procurorilor DNA București la Brașov, întrucât hotelul pe care l-ar fi favorizat se află în Sinaia și putea alege fie o instanță de domiciliu, fie instanța unde s-ar fi săvârșit infracțiunea.
Această decizie ar fi trebuit să fie luată încă de vineri, însă judăcătoarea, căreia i s-a atribuit aleatoriu dosarul, a făcut cerere de abținere, întrucât ar cunoaște una dintre părțile din dosar, cerere care i-a și fost aprobată. Această situație s-ar fi întâmplat și astăzi.
Cristian Popescu Piedone a reclamat imediat după punerea sa sub urmărire penale efectuarea perchezițiilor și impunerea măsurilor preventive că este vorba despre un dosar fabricat și că toate acele date privind controalele de pe Valea Prahovei ar fi fost anunțate pe rețelele sociale încă cu trei zile înainte.
Anchetatorii susţin că, pe 7 martie, Cristian Popescu Piedone a divulgat unui reprezentant al hotelului faptul că subordonaţii săi urmează să efectueze în aceeaşi zi un control la respectiva unitate de cazare.
“Concret, inculpatul Cristian Victor Popescu Piedone l-ar fi învăţat pe reprezentantul hotelului respectiv cum să aranjeze bucătăria şi camerele care urmau să fie verificate de funcţionarii ANPC. Ulterior acestei informări, în vederea preîntâmpinării aplicării unor sancţiuni şi dispunerii unor măsuri corective de către funcţionarii publici din cadrul ANPC, reprezentantul hotelului ar fi luat toate măsurile necesare pentru a nu se constata în urma controlului ce urma a fi efectuat încălcări ale legislaţiei specifice protecţiei consumatorilor. Acesta i-ar fi contactat telefonic pe unii dintre angajaţii hotelului şi le-ar fi dat instrucţiuni pentru a face curăţenie, a se echipa corespunzător şi a-l aştepta pe preşedintele ANPC ce urma să vină în control”, spune DNA.
În urma controlului, unitatea de cazare nu a fost sancţionată de către reprezentanţii ANPC şi, totodată, reprezentanţii hotelului au fost felicitaţi de către Piedone pentru modul exemplar de desfăşurare a activităţii, menţionează procurorii.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, Piedone trebuie să respecte o serie de obligaţii între care: să se prezinte periodic la secţia de poliţie, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar, să nu părăsească teritoriul României.

