Peșterea „Grota Ursului”, de lângă stațiunea Moneasa, a fost redeschisă
O peșteră cu formațiuni stâncoase vechi de milioane de ani este cea mai nouă atracție turistică din vestul României. Peșterea „Grota Ursului” a fost redeschisă, după ce traseul pentru public a fost extins. Peştera se află în singură stațiune de interes național din județul Arad, Moneasa, supranumită ”Perla Munților Apuseni”.
Peștera Grota Ursului este situată la o jumătate de kilometru de centrul staţiunii Moneasa, la o altitudine de 320 de metri. Accesul se face doar în prezența unui ghid. Incă de la intrare, turiștii primesc căști de protecție, care au și lanternă pentru că, deși este amenajată o potecă, peșterea nu este luminată artificial, pentru a fi păstrata atmosfera naturală și sălbatică.
Pe măsură ce pătrund în inima muntelui, turiștii ajung în galeria principală.
Peştera Grota Ursului este cea mai mare din Arad. Din galeriile de peste 2,5 kilometri pot fi vizitaţi însă doar primii 150 de metri.
Eliana Moș, ghid turistic, Peştera „Grota Ursului”: Pe viitor se poate amenaja pentru încă 10-15 metri, are înăuntru un lac.
Prin redeschiderea peșterii, autoritățile vor să revitalizeze stațiunea turistică.
Temperatura din interiorul peșterii este constantă , de 12 grade, inclusiv vara.