Peste șase mii de elevi nu au putut susține prima zi de simulare a Bacalaureatului. Boicotul profesorilor continuă

23 March 2026, 21:05

Peste şase mii de elevi de clasa a XII-a nu au putut susţine simularea la Limba Română pentru că boicotul profesorilor continuă. Iar sindicatele încep de luna viitoare consultarea membrilor pentru o eventuală grevă la vară, când sunt examenele naţionale. Între timp, la minister s-a decis organizarea unei sesiuni de simulare deocamdata doar pentru cei de clasa a VIII-a.

  • Ne-ar fi folosit. Eu, de exemplu, dau la Medicină şi nu am lucrat mai nimic la Română şi m-ar fi ajutat să ştiu măcar unde mă situez, dar se vorbeşte să se dea nişte simulări pe şcoală după vacanţa de Paşti.
  • Mi-ar fi plăcut să îmi corecteze simularea cineva din afara liceului.

Peste 6.000 de elevi de clasa a XII-a nu au putut susţine simularea la proba de Limba şi literatura română pentru că profesorii din şcolile lor au ales boicotul.

  • Să mă obişnuiesc cu atmosfera examenului, să mă văd în faţa foii, să văd cum îmi organizez timpul pentru subiecte.
  • Trebuie să fim solidari cu profesorii, în acelaşi timp suntem defavorizaţi din punctul ăsta de vedere că, o să ne întâlnim prima dată cu condiţiile de Bac fix la Bac.

Testarea nu a avut loc în 59 de licee şi colegii din toată ţara. Iniţial, sindicatele anunţau un boicot de amploare.

Simion Hăncescu, preşedinte FSLI: Semnalele pe care le-am primit şi informaţiile pe care le avem sunt acelea că s-au făcut presiuni foarte mari, de neînţeles. Discuţii particulare că nu e bine, sfaturi, unii chiar au ameninţat că le taie ziua.

Incă 23.000 de elevi nu au mers la testare. Lucian Blaga cu “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” şi Ion Barbu cu “Riga Crypto şi Lapona Enigel” au fost autorii de la subiectul trei.

  • Când am văzut acolo subiectul III Lucian Blaga, mi-a căzut faţa. Sunt nişte opere extrem de demodate, care pentru mine nu prea mai fac niciun sens.
  • Examenul în sine nu este complicat, dar ar putea la subiectul doi să pună gramatică, având în vedere că suntem Filologie.
  • Ar fi mai bine să se schimbe şi să nu mai fie doar o chestie de memorie, pentru că noi le învăţăm memorând nişte eseuri şi atât.
  • Mie mi se pare un subiect care nu determină dacă suntem deştepţi sau nu, mi se pare un subiect care ne ajută să învăţăm nişte opere relevante pentru Limba şi literatura română, însă nu mi se pare un subiect actual.

Irina Căpățînă, profesor de limba și literatura română, C.N „Frații Buzești” Craiova: Mie personal mi-a plăcut foarte mult problematica pusă în discuţie la subiectul I B, la argumentare, şi anume dacă farsele pot să aibă consecinţe grave, pentru că este un context potrivit pentru a-i duce spre zona cu care ei sunt familiarizaţi, cu experienţa lor personală.

Nu e clar în acest moment dacă Ministerul Educaţiei va organiza pentru acești elevi o nouă sesiune de simulare, așa cum va face pentru cei de clasa a VIII-a.

Sorin Ion, secretar de stat Ministerul Educaţiei: Depinde dacă se cere, la clasa a VIII-a au existat solicitări în acest sens. Dar dacă nu se cere, de ce am face-o?

Şase elevi au fost eliminaţi pentru fraudă. Urmează proba obligatorie a profilului şi cea la alegere.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă