Peste 7.700 de consumatori au rămas fără curent electric în urma ploilor şi vijeliilor din ultimele 24 de ore

Reţelele de distribuţie a energiei electrice, în anumite zone din ţară, au fost afectate punctual de ploile şi vijeliile produse în noaptea de luni spre marţi, fiind dispuse în acest sens o serie de măsuri urgente de remediere a avariilor, a scris ministrul Energiei, Sebastian Burduja, pe pagina sa de socializare.
Potrivit sursei citate, peste 7.700 au rămas fără curent electric în urma condiţiilor meteorologice.
„Noaptea trecută, pe fondul Codului portocaliu de ploi şi vijelii, reţelele de distribuţie a energiei electrice au fost afectate punctual în anumite zone din ţară. În această dimineaţă, am analizat situaţia din teren şi am dispus măsuri urgente pentru remedierea avariilor şi reconectarea în siguranţă a consumatorilor afectaţi”, a menţionat Burduja, pe Facebook.
Potrivit sursei citate, în cazul Distribuţie Energie Electrică România (DEER) – Sucursala Focşani (judeţul Vrancea), marţi, la ora 6:30, o linie de medie tensiune era parţial nealimentată, şapte posturi de transformare (PT) afectate şi două localităţi (Modruzeni şi Mărăşeşti – parţial) aveau un total de 360 de utilizatori fără curent electric, din cauza vântului puternic şi a ploilor.
În ceea ce priveşte Distribuţie Oltenia (DEO), existau doar 44 de deranjamente punctuale, în curs de remediere.
De asemenea, la Delgaz Grid, la ora 7:00, situaţia arăta că 5.596 de consumatori nu erau alimentaţi, din cauza a trei incidente pe linii de medie tensiune în condiţii meteo extreme. Zone afectate: judeţele Bacău şi Neamţ, cu şapte localităţi şi 38 PT. „Echipele sunt pe teren şi se efectuează manevre pentru localizarea şi remedierea defecţiunilor”, a subliniat Sebastian Burduja.ţ
În acelaşi timp, în cazul Reţele Electrice România, situaţia era următoarea: Banat – două linii parţial nealimentate, 433 utilizatori afectaţi; Dobrogea – fără incidente în curs; Muntenia – patru linii parţial nealimentate, 1.400 de utilizatori afectaţi.