Peste 5 mii de doze de anticorpi monoclonali, aduse marți seară din Italia, cu o aeronavă militară. Ministrul interimar al Sănătății: Mâine vor fi actualizate criteriile pentru tratamentul cu acest medicament
Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a subliniat că este o donație importantă a sistemului sanitar italian pentru cetățenii României.
„Mâine, în Monitorul Oficial vor apărea actualizate criteriile pentru tratamentul cu acest medicament, care este un medicament injectabil intravenos, important pentru cazurile care sunt mai puțin severe și în care simptomatologia este de până la 7 zile. Criteriile au fost stabilite de comisia de specialitate a Ministerului Sănătății, astfel încât de mâine, odată cu acest transport, vom avea și criteriile medicale de tratament și de împărțire în spitalele din România”, a anunțat Cseke Attila.
România are promisiuni de sprijin și de la alte state membre ale Uniunii Europene.
Ajutorul oferit României de către Italia, prin punerea la dispoziţie a acestor doze aflate în stocurile Regiunii Lombardia, vine ca urmare a solicitării statului român în vederea acordării de sprijin în combaterea efectelor generate de creşterea exponenţială a numărului de cazuri confirmate cu SARS-CoV-2.
Solicitarea a fost adresată Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgenţă al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, de către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.
Zborul este efectuat la solicitarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, în cadrul eforturilor de combatere a pandemiei COVID-19, iar misiunea se execută prin Mecanismul de Protecţie Civilă al Uniunii Europene.
Distribuirea dozelor de anticorpi monoclonali din Baza 90 Transport Aerian „Comandor aviator Gheorghe Bănciulescu” va fi realizată cu mijloace de transport aflate în dotarea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul MAI, precizează MApN, preluat de Agerpres.
Anticorpii monoclonali sunt proteine produse în laborator, care imită capacitatea sistemului imunitar de a combate noul coronavirus. Aceştia se fixează de proteina virală de suprafaţă (Spike) şi blochează astfel capacitatea virusului de a se fixa de celulele umane.