Peste 5.000 de pompieri, cu peste 4.000 de mijloace tehnice sunt pregătiţi să intervină, în zonele afectate de vremea severă. IGSU recomandă evitarea drumurilor greu accesibile

La nivel naţional, peste 5.000 de pompieri, cu peste 4.000 de mijloace tehnice, sunt pregătiţi să intervină, în sprijinul autorităţilor şi cetăţenilor, în urma emiterii prognozelor de vreme severă de către meteorologi, anunță IGSU într-un comunicat.
„La eventualele misiuni de căutare-salvare a persoanelor sunt pregătite să intervină 39 de autovehicule şenilate, 71 autospeciale pentru transport personal şi victime multiple (ATPVM), 28 de autofreze pentru deblocarea drumurilor, precum şi autospeciale de intervenţie la incendii şi autospeciale SMURD”, se detaliază în comunicat.
Inspectoratele pentru situaţii de urgenţă vor reactualiza procedurile de comunicare şi colaborare cu toate autorităţile locale competente, pentru asigurarea protecţiei populaţiei din zonele ameninţate sau afectate.
Vor fi în atenția salvatorilor femeile gravide, persoanele care fac dializă sau care au alte afecţiuni grave.
Vor fi pregătite spaţii destinate cazării temporare a persoanelor evacuate sau care necesită ajutor, în cazul în care se impune acest lucru.
Echipte mixte vor patrula pentru identificarea persoanelor fără adăpost şi asigurarea transportului acestora în spaţii special amenajate de către autorităţile responsabile.
Evitați drumurile greu accesibile și verificați mașina înainte de a porni la drum!
„Pentru evitarea situaţiilor extreme ce pot pune în pericol viaţa şi sănătatea populaţiei, le reamintim celor care pornesc la drum în această perioadă să se informeze asupra traseelor pe care le au de parcurs şi să evite drumurile greu accesibile„, recomandă IGSU.
Cetăţenii trebuie să se asigure că sistemul de încălzire al autoturismului funcţionează, iar autovehiculul este echipat corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă.