Peste 100 de mii de oameni din Prahova, Dâmboviţa şi Argeş nu au apă la robinete după golirea barajelor Paltinu şi Vidraru

2 December 2025, 14:16 (actualizat 2 December 2025, 18:47)

Criza apei potabile nu doar că se prelungeşte în sudul ţării, ci se și amplifică. Peste 100 de mii de locuitori din Prahova, Dâmboviţa şi Argeş nu au apă la robinete, după golirea barajelor Paltinu şi Vidraru pentru reparaţii. Oamenii depind de cantitatile scoase de la Rezervele Naţionale sau de cisterne. Ori cumpără de la magazine, dacă mai găsesc. Școlile din localitățile afectate s-au închis, cursurile se desfășoară online, iar spitalele nu mai fac internări. Alimentarea în rețea ar putea fi reluată abia luni și doar cu apă menajeră, termen care rămâne incert. Criza afectează şi sistemul energetic. Din cauza reducerii debitelor si a restrictiilor, OMV Petrom a oprit centrala electrică de la Brazi.

Cozile pentru apă au devenit parte din viața de zi cu zi a oamenilor din Câmpina, Moreni, dar și din alte localități din județele Prahova și Dâmbovița. În total, aproape 110 mii de oameni depind de apa de la rezervele de Stat livrată de autorități cu cisterne sau TIR-uri. Doar duminică noapte au fost livrați peste 50.000 de litri de apă potabilă îmbuteliată, iar luni au ajuns încă 150.000 de litri de apă.

În municipiul Câmpina au fost împărțiți câte 4 litri de persoană, pentru 3 zile. Este distribuită apă potabilă, dar și menajeră din rezervoare puse la dispoziție de furnizorul local și de pompieri. Inclusiv spitalul este în situație critică, iar internările au fost sistate. Elevii învață deocamdată online.

La Băicoi, primarul a găsit o variantă de a alimenta cu apă patru cartiere din oraș: un bypass care să facă legătura între Maceșiu și Paltinu și astfel 4.00 de gospodării au apă.

Criza apei din Prahova și Dâmbovița a debutat pe 28 noiembrie, când instalațiile de la stațiile de alimentare nu au mai putut fi folosite din cauza cantității mari de aluviuni. Totul, după ce lacul Paltinu a fost golit în ultimele luni pentru unele reparații.

Administrația Apele Române da vina pe operatorul sistemului zonal Prahova pentru problemele apărute.

Premierul a solicitat ca vinovații să fie trași la răspundere, iar ministrul Mediului, Diana Buzoianu, cere demisii.

Buzoianu: Cer demisia directorilor exploatării bazinale Buzău și Prahova. Nu au comunicat riscurile, deși existau

Diana Buzoianu a cerut demisia directorilor Administrațiilor bazinale din Buzău și Prahova în scandalul crizei apei, după problemele de la Barajul Paltinu. Ministrul Mediului susține că ambele autorități știau că există riscul ca populația să rămână fără apă, existând documente scrise în aceste sens, dar nu au transmis avertismentul mai departe nici Ministerului Mediului, nici primarilor sau altor autorități locale. Diana Buzoianu a spus că dacă s-ar fi știu că există acest pericol, autoritățile locale s-ar fi putut pregăti din timp, iar oamenii nu ar mai fi rămas fără apă. 

Nici oamenii din Curtea de Argeș și din trei localități învecinate nu au apă potabilă. Problemele au început odată cu golirea Barajului Vidraru. Mâlul ridicat de pe fundul lacului a ajuns în instalațiile societății care furnizează apă.

De atunci, oameni se descurcă cum pot. Spitalul primește apă îmbuteliată pentru mâncarea pacienților, la fel și persoanele vulnerabile.

Însă restul locuitorilor, abia de miercuri ar urma să primească apă potabilă dintr-o cisternă de mare capacitate.

Lucrările de retehnologizare de la barajul Vidraru, primele din ultimii 50 de ani, sunt programate să continue până în februarie.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite