Cozi infernale și tensiuni, la granița dintre Georgia și Rusia. Peste 10.000 de ruși trec zilnic granița în Georgia, ca să fugă de mobilizare. Georgienii protestează: Rușii nu sunt prietenii noștri
Peste 3.000 de vehicule așteaptă la punctul de frontieră Lars, ca să treacă în Georgia. Coada a depășit 18 km, iar atmosfera este din ce în ce mai tensionată. Rușii fug de mobilizarea parțială anunțată săptămîna trecută de Vladimir Putin.
Unii și-au abandonat mașinile, au cumpărat biciclete la prețuri amețitoare, alții au mers pe jos 24 de ore sau mai mult ca să ajungă la granița cu Georgia. Sunt epuizați, iar voluntarii îi așteaptă cu apă și hrană. Potrivit ministerului georgian de interne, peste 10.000 de ruși trec zilnic granița. De cealalată parte, FSB, serviciul rus de securitate, trimite militari în zonă.
„Prima dată am călătorit cu maşina, apoi ne-am dat seama că ne va lua o săptămână sau mai mult. Am abandonat maşina şi am mers pe jos. Am mers 24 de ore cel puţin, a fost greu”.
„Am scăpat de mobilizare. Nu vreau să mor pentru regim. Nu cred că este legal. De fapt, este criminal”.
Situația de la graniță a provocat tensiuni și în Georgia. Sunt proteste față de afluxul de cetățeni ruși care intră în țară. Amintirea războiului ruso-georgian din 2008 este vie. Protestatarii organizați de un partid de opoziție georgian cer guvernului să închidă frontiera și să nu le permită rușilor să-și înregistreze afaceri sau să obțină rezidență în Georgia. Sunteți dezertori, nu sunteți bineveniți, se putea citi pe unul din afișe.
Giga Lemonjava, activitst georgian: „Înainte de toate, ruşii nu sunt prietenii noştri, ocupă 20 la sută din teritoriul nostru şi sunt inamicii noştri, Kremlinul este inamicul nostru. Iată de ce nu îi cred. Nu îi cunosc personal”.
Mihailo Ulianov: „Ei au susţinut războiul acesta sau au susţinut tacit războiul, acum sunt doar speriaţi şi se tem pentru vieţile lor şi fug din Rusia”.
Protestatarii cer guvernului să închidă frontiera și să nu le permită rușilor să-și înregistreze afaceri sau să obțină rezidență în Georgia. În urma numeroaselor cereri, punctul de trecere a frontierei cu Finlanda, care permitea rușilor să fugă în Spațiul Schengen, urmează să fie închis.
Pekka Haavisto, prim-ministrul Finlandei: „Scopul deciziei este să oprim turismul rusesc în Finlanda şi tranzitul prin Finlanda către alte ţări Schengen. În rezoluţie, guvernul notează că intrarea cetăţenilor ruşi în Finlanda în scopuri turistice pune în pericol relaţiile internaţionale ale Finlandei.”
După anunţarea mobilizării săptămâna trecută, zeci de mii de ruşi au fugit în ţările vecine. Pe lângă Georgia, Kazahstanul, Mongolia, Armenia şi Finlanda s-au confruntat, de asemenea, cu fluxuri importante.
Președintele Dumei de Stat a avertizat că rușii care au plecat în Georgia în aceste zile și au semnat la frontieră un document prin care recunosc Federaţia Rusă ca ţară agresoare vor fi urmăriţi penal.