Peskov răspunde SUA, în cazul negocierilor de pace cu Ucraina: Nimeni nu tergiversează nimic aici

Război în Ucraina/Foto: Profimedia Images
1 iulie 2025, 17:08

Kremlinul a respins marți obiecțiile trimisului special al președintelui american Donald Trump pentru Ucraina, Keith Kellog, potrivit căruia Rusia trage de timp în privința negocierilor de pace, Moscova susținând, în schimb, că respectă toate înțelegerile convenite până în prezent în cadrul discuțiilor, relatează Reuters.

Emisarul principal al lui Trump pentru Ucraina a declarat luni că ‘Rusia nu poate continua să tragă de timp și în același timp să bombardeze obiective civile în Ucraina‘.

Întrebat despre aceste remarci, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat marți că Rusia este recunoscătoare echipei lui Trump pentru că a contribuit la facilitarea discuțiilor, dar că Moscova nu blochează convorbirile. ‘Nimeni nu tergiversează nimic aici‘, a afirmat Peskov în conferința sa de presă zilnică.

Suntem în mod firesc interesați în atingerea obiectivelor operațiunii militare speciale (așa cum numește Rusia războiul său în Ucraina) prin mijloace politice și diplomatice. Prin urmare, nu suntem interesați să tergiversăm nimic aici‘, a declarat purtătorul de cuvânt al președinției ruse.

El a indicat că termenii celei de-a treia runde de negocieri ruso-ucrainene nu au fost convenite încă.

Kremlinul a început să justifice întârzierea negocierilor cu privire la Ucraina în spirit ‘orwellian’, dând vina pe Kiev și Washington pentru acest lucru, a declarat cu o zi în urmă Keith Kellogg, citat de The Moscow Times.

Afirmațiile Rusiei conform cărora SUA și Ucraina sunt cele care tergiversează negocierile de pace sunt nefondate. Facem apel la o încetare a focului neîntârziată și trecerea la discuții trilaterale pentru a pune capăt războiului‘, a transmis Kellogg într-un mesaj pe platforma X.

Mesajul trimisului special al lui Donald Trump pentru Ucraina reprezenta o reacție la declarațiile făcute înainte de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, care afirmase că dinamica procesului de negocieri depinde de poziția Ucrainei și de eficiența eforturilor de mediere ale SUA.

În același timp, Peskov a subliniat luni că poziția Rusiei este ‘bine cunoscută’, evocând cererea Moscovei de a se ține cont de ‘realitățile din teren’.

La presiunea SUA, Rusia și Ucraina au reluat negocierile directe pentru prima dată în trei ani, organizând două întâlniri la Istanbul, pe 16 mai și 2 iunie. La ultima dintre acestea, părțile au făcut schimb de ‘memorandumuri’ – un fel ‘foi de parcurs’ în care fiecare parte și-a expus condițiile pentru încheierea războiului.

Ulterior, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a calificat memorandumul rusesc un alt ‘ultimatum’ pe care nimeni ‘nu-l va lua în serios’.

Moscova solicită în memorandumul său recunoașterea legală pe plan internațional a Crimeei (anexate în 2014), precum și a regiunilor ucrainene Lugansk, Donețk (est), Herson și Zaporojie (sud), anexate în septembrie 2022, drept teritorii ale Federației Ruse și retragerea trupelor ucrainene din aceste regiuni, dintre care doar Lugansk și Crimeea se află integral sub control rusesc la ora actuală.

Acest lucru contrazice în mod clar Carta ONU, bunul simț și Constituția Ucrainei‘, a declarat Zelenski, citat de Euronews, apreciind că actualul format de negocieri nu este de natură să facă să avanseze discuțiile. În acest sens, președintele ucrainean a pledat pentru un armistițiu cu Rusia înainte de o posibilă întâlnire cu Putin, căreia să i se alăture și președintele american Donald Trump. Preluare Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite