Peskov: Acum analizăm sancțiunile și vom face ceea ce este mai bine pentru noi
Rusia analizează cele mai recente sancțiuni occidentale și va acționa conform intereselor sale, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
„În acest moment, analizăm sancțiunile care au fost definite și anunțate și, bineînțeles, vom face ceea ce este mai bine pentru noi”, a declarat Peskov reporterilor.
„Acesta este aspectul principal al acțiunilor noastre. Nu acționăm în primul rând împotriva altcuiva, ci acționăm în beneficiul nostru. Asta vom face”, a adăugat Peskov.
Vladimir Putin a numit noile sancțiuni americane un „act neprietenos”, care reprezintă o încercare de a pune presiune asupra Rusiei, adăugând că acestea nu vor afecta economia rusă. Putin a adăugat că sectorul energetic al Rusiei se simte „încrezător”, deși noile sancțiuni americane ar duce la unele pierderi.
Într-un anunț surpriză, Statele Unite a anunţat joi sancțiuni suplimentare pentru două dintre cele mai mari companii petroliere ale Rusiei – furnizoare de resurse esențiale pentru mașinăria de război a lui Vladimir Putin. Trezoreria americană a inclus Rosneft, Lukoil și zeci de filiale pe lista entităților sancționate deja în ultimii trei ani, chemând Moscova să fie de acord, fără întârziere, cu o încetare a focului.
Măsura vine după ce a devenit clar că Rusia nu intenționează să se oprească și nu este de acord cu termenul definit simplu de președintele Statelor Unite: un armistițiu pe linia frontului. Anunțul a fost făcut chiar în ziua vizitei secretarului general al NATO la Casa Albă.
Documentul, cu antetul Trezoreriei Statelor Unite, a fost făcut public de însuși președintele Donald Trump, pe rețeaua sa de socializare.

