Peru va juca un meci amical cu Rusia, după o călătorie de 17.000 de kilometri

Peru va juca un meci amical cu Rusia, după o călătorie de 17.000 de kilometri / Profimedia Images
11 November 2025, 13:27

Echipa de fotbal a statului Peru va înfrunta selecţionata Rusiei miercuri, într-un meci amical, marcat de călătoria cu peripeţii a jucătorilor peruani, care au fost nevoiţi să traverseze efectiv jumătate de planetă, aproximativ 17.000 de kilometri, pentru a ajunge la destinaţie, scrie EFE.

Federaţia peruană de fotbal (FPF) a recunoscut pe 9 noiembrie că Air France a anulat zborul spre Sankt Petersburg în ultimul moment. Meciul se va juca pe Gazprom Arena din fosta capitală ţaristă, la ora locală 20:00 (17:00 GMT).

Drept urmare, cele 35 de persoane din delegaţie – inclusiv 21 de jucători – au fost nevoite să aştepte 17 ore pe aeroportul din Lima, pe lângă zborul de 30 de ore, potrivit ziarului ‘El Comercio’.

Echipa peruană a trebuit să călătorească de la Lima la Paris, apoi la Istanbul (iniţial s-a luat în considerare Belgradul) şi, în final, la Sankt Petersburg, cu o escală în oraşul rusesc Astrahan, de pe ţărmul Mării Caspice, pentru a evita teritoriul ucrainean şi ameninţarea dronelor.

În total, lotul peruan, care a ajuns în al doilea oraş ca mărime din Rusia după miezul nopţii, a parcurs peste 17.000 de kilometri, o odisee care îi va obliga pe jucători să se antreneze o singură dată – marţi după-amiază – şi nu de trei ori, aşa cum fusese planificat iniţial.

De fapt, acest meci nu ar fi avut loc dacă Federaţia peruană de fotbal nu ar fi închiriat – cel mai probabil cu asistenţă rusă – un avion pentru a ajunge la destinaţie.

Rusia a făcut tot posibilul pentru a evita punerea în pericol a evenimentului sportiv, care face parte dintr-o serie de meciuri cu echipe naţionale latino-americane. La mijlocul lunii octombrie, împotriva Boliviei, ruşii au obţinut prima lor victorie asupra unei echipe latino-americane după douăsprezece meciuri (scor 3-0).

Înainte de aceasta, naţionala Sbornaia exclusă din turneele internaţionale din cauza campaniei militare ruseşti împotriva vecinei Ucraina, a învins Grenada şi Cuba, iar după meciul cu Peru urmează să înfrunte Chile sâmbătă.

De la victoria categorică în faţa Cubei (8-0), în noiembrie 2023, ruşii au disputat 14 partide amicale, câştigând 12 dintre ele şi remizând de două ori, împotriva Nigeriei şi Iordaniei. În total, Rusia a marcat 58 de goluri şi a primit doar patru în această serie de meciuri.

Echipa antrenată de Valeri Karpin vrea să-şi continue seria de victorii şi să demonstreze că este pregătită să revină în fotbalul internaţional. Karpin, care a efectuat nenumărate teste de la începutul exilului Rusiei, în martie 2022, optează pentru jucători care şi-au făcut un nume în ultimii ani, precum Diveev, Obliakov şi Kisliak de la ŢSKA Moscova, Barinov (care va lipsi din cauza unei accidentări) şi Batrakov de la Lokomotiv Moscova sau Gluşenkov de la Zenit Sankt Petersburg.

Marea noutate din lotul Rusiei este revenirea fiului risipitor, Aleksandr Golovin, care joacă pentru AS Monaco şi a ratat ultimele meciuri ale echipei sale naţionale din cauza unei accidentări.

În acelaşi timp, Peru abordează acest meci după ce a ratat calificarea la Cupa Mondială 2026 şi se află la începutul unui proces de reconstrucţie.

Antrenorul interimar al Peru, Manuel Barreto, declarase că intenţionează să continue munca începută în precedentul amical împotriva Chile, pe care peruanii l-au pierdut la limită (1-2), cu o echipă complet reînnoită, care includea mai mulţi jucători de tineret. Fundaşul Fabio Gruber (FC Nurnberg) este principalul nou venit în lotul peruan, care va juca un nou meci amical cu Chile, pe 18 noiembrie, în oraşul turistic rusesc Soci, de pe ţărmul Mării Negre.

Barreto i-a omis din nou pe jucătorii aflaţi pe final de carieră, precum Paolo Guerrero şi Andre Carrillo, dar şi pe alţii care erau titulari obişnuiţi, precum Carlos Zambrano, Luis Abram, Marcos Lopez, Sergio Pena şi Luis Advincula.

Fără îndoială, meciul de la Sankt Petersburg va fi marcat de oboseala fotbaliştilor peruani, dar vremea din Rusia nu va fi o scuză, deoarece Gazprom Arena, stadionul lui Zenit, are un acoperiş retractabil care îi protejează pe jucători de vremea nefavorabilă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite