Persoanele cu deficiențe de vedere pregătesc proteste ample din cauză că pensiile recalculate sunt şi cu 80 la sută mai mici
Persoanele cu deficiențe de vedere din România se pregătesc de proteste ample, din cauza noii legi a pensiilor care îi defavorizează. Ei spun că pensiile recalculate sunt şi cu 80 la sută mai mici decât până acum. În aceste condiţii, spun nevăzătorii, formula de calcul îi descurajează pe oameni să se mai angajeze. Iar pensiile aflate în plată nu se mai indexează pentru mulţi ani de acum încolo. Guvernul ia în calcul să schimbe Legea pensiilor în ceea ce priveşte persoanele nevăzătoare.
Persoanele nevăzătoare din România sunt revoltate de recalcularea pensiilor. Cu ajutorul unor aparate speciale, care pot citi documentele, au aflat că noile pensii sunt cu 60% și chiar 80% mai mici. Diferenţa este cauzată de formula de calcul: ca să se poată pensiona, nevăzătorii trebuie să lucreze o treime din stagiul de cotizare. Dacă până acum perioada era considerată stagiu complet, acum, pensiile se calculează strict în baza contribuțiilor.
Florin Rădulescu, președintele filialei Cluj a Asociației Nevăzătorilor din România: Acești oameni vor rămâne, și gândiți-vă că unii dintre ei sunt în vârstă, vor rămâne cu această pensie înghețată până în veșnicie.
O persoană care a lucrat 16 ani și are o pensie de 2925 de lei a primit o decizie prin care, conform noii legi, pensia scade la 1167 de lei. Deși va primi în continuare suma mai avantajoasă, la indexările viitoare nu va mai obţine niciun ban în plus.
Cei mai mai mulți pensionari vor rămâne cu pensiile înghețate.
Florin Rădulescu, președintele filialei Cluj a Asociației Nevăzătorilor din România: Am făcut calcule, estimări. Durează uneori și și 20 de ani să se recupereze decalajul la aceste pensii cu niște indexări simulate de 5-10 la sută anual.
Mai gravă este situația persoanelor care se vor pensiona de acum înainte, spun reprezentanții Asociației, pentru că, în cazul lor, pensiile vor fi semnificativ mai mici, iar modificarea poate avea consecințe dramatice.
Alin Feurdean, reprezentant în Adunarea Generală a Asociației Nevăzătorilor din România: Oamenii nu sunt motivați să muncească. Oricum vor avea o indemnizație pentru persoane cu handicap și vor prefera să rămână acasă. Omul neintegrat social este o pierdere pentru toată lumea.
Asociația Nevăzătorilor din România pregătește un protest amplu în a doua jumătate a lunii septembrie, în Capitală.
Alin Feurdean, reprezentant în Adunarea Generală a Asociației Nevăzătorilor din România: Privilegiile pe care s-ar crede că le avem nu sunt privilegii, sunt facilitați emergente din dizabilitate și din nevoia acesteia de a fi oarecum performantă pe piața muncii. Vrem doar să păstrăm o echitate socială.
Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii: Noua lege a pensiilor, pentru aceste persoane, vine și cu punctaj suplimentar pentru acestea. De 0.5 puncte pe an pentru cei încadrați în handicap grav și 0,25 pentru cei în handicap accentuat.
Reprezentanții Asociației spun că efectele noii legi a pensiilor sunt revoltătoare și în contextul în care eforturile statului pentru integrarea nevăzătorilor în sistemul de învățământ sau pe piața muncii sunt minime.
Executivul ia, însă, în calcul să modifice Legea pensiilor pentru persoanele cu deficienţe de vedere.