Percheziții la Primăria Sinaia și la domiciliul primarului Vlad Oprea. Surse: Ar fi luat mită de la patronul Nordis

22 ianuarie 2025, 08:30 (actualizat 23 ianuarie 2025, 00:21)

Procurorii anticorupție fac percheziții în Sinaia, la primărie și acasă la primarul Vlad Oprea. Acesta este acuzat de luare de mită și de trafic de influență. O investigație de presă din primăvara trecută a scos la iveală o adevărată ”cooperativă imobiliară” pusă pe roate de familia primarului, care ar fi tranzacționat nu doar proprietăți din Sinaia, ci și un castel din Franța. 

Edilul urma să fie adus în Capitală, miercuri seară, la audieri, dar, potrivit unor surse, ar fi chemat un medic să îl consulte, pentru că se simte rău. O ambulanță a ajuns la locuința primarului din Sinaia, a transmis Alexandru Costache.

Primarul din Sinaia este acuzat că ar fi primit de la patronul companiei Nordis 238.000 de euro, în schimbul eliberării unui plan urbanistic zonal, pentru complexul rezidenţial Nordis Sinaia, care nu s-a mai construit.

Potrivit unor surse judiciare, patronul Nordis, Vladimir Ciorbă, l-ar fi denunțat pe primarul din Sinaia, în toamna anului trecut, imediat după investigația „Recorder” privind afacerea Nordis.

Oprea este vizat de percheziții DNA în legătură cu proprietățile sale imobiliare, printre care și o vilă la Sinaia, care se află în lângă cazinolul din Sinaia și mănăstirea Sinaia. Vila aparține unei firme care este a mamei edilului.

Ancheta vizează fapte de luare de mită, abuz în serviciu și trafic de influență în legătură cu emiterea unor autorizații de construcție, potrivit unor surse.

Sunt percheziții la apropiați ai lui Vlad Oprea și la firma mamei, în vârstă de 80 de ani, a edilului. Mai sunt percheziții și la un om de afaceri din Sălaj, care este prieten cu fostul ministru PNL de interne, Lucian Bode, care deține un teren cumpărat de la sora primarului din Sinaia. 

Potrivit unor surse judiciare, primarul Vlad Oprea este vizat de acuzații de trafic de influență și luare de mită. Procurorii DNA susțin că acesta ar fi primit comisioane prin intermediul firmei mamei sale de la oameni de afaceri care aveau contracte de achiziții cu Primăria Sinaia.

Procurorii DNA verifică toate proprietățile imobiliare ale primarului.

Primarul mai deține o casă pe strada Zamora din Sinaia alături de care, pe un teren și-a construit o casă și fostul ministru PNL de interne Lucian Bode. 

Recorder a publicat în 2024 o investigație despre averea impresionantă a primarului liberal al orașului Sinaia, Vlad Oprea.

Potrivit publicației, Oprea ar deține, prin interpuși, și un castel din Franța, construit pe o suprafață de o mie de metri pătrați în mijlocul unei rezervații. Investigația a mai arătat că edilul și-a însușit o parte dintr-o stradă în beneficiul personal, de asemenea sunt dezvăluite licitații trucate, onomastici serbate în vile de protocol ale statului, sub paza SPP.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite