Percheziţii în casa din Braşov a lui Bogdan Peşchir. 7 milioane de dolari, în portofelul său virtual. Donații pe TikTok de peste un milion de euro.
Descinderi în forţă ale polițiștilor și procurorilor la Braşov, într-un dosar de corupere a alegătorilor, spălare de bani şi fals informatic, precum şi de folosire a unor simboluri fasciste, rasiste sau xenofobe. Printre cei vizați de percheziții este și Bogdan Peşchir, considerat finanţatorul campaniei desfășurate pe Tiktok pentru susţinerea lui Călin Georgescu. La el acasă, polițiștii au găsit criptomonede în valoare de 7 milioane de dolari, susţin surse judiciare. Documentele SRI prezentate în CSAT și declasificate arată că Bogdan Peşchir este cel care a făcut donații pe TikTok de peste un milion de euro.
Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și ofițeri ai Direcției de Investigare a Criminalității Economice au descins dimineață la câteva adrese din Brașov într-un dosar care vizează coruperea alegătorilor, spălare de bani, fals informatic, dar și infracțiuni privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob, au anunțat procurorii. Potrivit unor surse judiciare, printre cei vizați se află și Bogdan Peşchir. Procurorii suspectează că este implicat în finanțarea nelegală a campaniei electorale și că sumele pe care acesta le-a folosit ar fi putut fi obţinute prin infracţiuni şi introduse apoi într-o operaţiune de spălare de bani.
Documentele SRI desecretizate au arătat că Bogdan Peşchir a finanţat cu un milioane de euro campania de susținere a lui Călin Georgescu și că a făcut plăti în valoare de 381.000 de dolari, în perioada 24 octombrie-24 noiembrie, către utilizatori ai unor conturi de TikTok implicaţi în promovarea acestui candidat inclusiv după dată încheierii campaniei electorale. Implicarea acestuia în campanie a fost confirmată chiar de reprezentanții platformei de socializare, se arată în aceleași documente.
Finanțarea a fost posibilă datorită regulamentului platformei TikTok, care permite creatorului unei pagini cu mai mult de 1.000 de urmăritori să facă transmisii live, să interacţioneze direct cu urmăritorii săi şi, cel mai important, să primească donaţii de la utilizatori. Donaţiile sunt sub formă unor monede tik tok, ce pot fi cumpărate folosind carduri bancare obișnuite. Cea mai ieftină donație este o monedă TikTok în valoare de 80 de bani, însă cea mai scumpă ajunge să coste 3.700 de lei. Creatorul paginii își poate converti monedele tik tok primite din donații în bani reali, care ajung în contul său bancar. (ANIMAȚIE)
În urmă cu două zile, după desecretizarea documentelor prezentate în ședința CSAT, jurnaliștii au vrut să stea de vorba cu Bogdan Peşchir.
Tot în documentele desecretizate ale SRI se arată că Bogdan Peşchir și-a înființat o firmă de consultanță în tehnologia informației în noiembrie 2021. Anterior, a lucrat că programator în domeniul criptomonedelor. SRI afirmă despreBogan Peşchir că afișează un nivel de trăi care nu corespunde activităților derulate prin intermediul companiei sale. Mașinile de lux din curtea casei unde locuiește au fost și ele perchizitionate de anchetatori.
După primul tur al prezidențialelor anulate ieri de Curtea Constituțională, Bogdan Peşchir a transmis pe rețelele sociale, potrivit gândul.ro, că în calitatea să de antreprenor și investitor nu are afaceri cu statul, nu e mason și nu are beneficii de pe urmă campaniei lui Călin Georgescu. De altfel, a susținut că nu îl cunoaște personal pe acesta, iar sprijinul a fost complet voluntar, comparându-se cu Elon Musk.
Potrivit documentelor prezentate de SRI la CSAT, Bogdan Peşchir a utilizat contul ‘bogpr’, prin care a realizat donaţii pe TikTok de peste un milion de euro.
După ce a devenit subiect de dezbatere publică, implicarea ‘bogpr’ în finanţarea promovării lui Călin Georgescu la nivelul platformei a fost confirmată inclusiv de reprezentanţii TikTok în dialogul cu autorităţile române în data de 28 noiembrie 2024, arată SRI.
Reprezentanţii TikTok au confirmat identitatea utilizatorului “bogpr” şi au menţionat că acesta a efectuat plăţi în valoare de 381.000 de dolari, în perioada 24 octombrie – 24 noiembrie 2024, către utilizatori ai unor conturi de TikTok implicaţi în promovarea lui Călin Georgescu, inclusiv după data încheierii campaniei electorale, punctează SRI.
SRI arată că finanţarea influencerilor TikTok a fost asigurată prin platforma FameUp (dedicată monetizării activităţilor de promovare în mediul online), la nivelul căreia a fost publicată oportunitatea de reclamă, alături de descrieri bine definite. “Una dintre metodele de atragere la colaborare a influencerilor români pentru promovarea candidaturii lui Călin Georgescu a fost contactarea pe e-mail a acestora de firma (…), de origine sud-africană, care oferea suma de 1.000 de euro pentru distribuirea unui videoclip realizat de aceştia”, arată SRI.

