Patru cetățeni străini, reținuți pentru furturi la UNTOLD
Spectatorii de la marile festivaluri de muzică sunt prăzi uşoare pentru hoţi. S-a întâmplat și la Untold, cel mai recent eveniment major de acest fel din țară. Mai mulţi participanţi au rămas fără bijuterii şi telefoanele mobile. Patru cetățeni străini sunt suspectaţi că au furat lanţişoare de aur. Iar un român este acuzat de furtul unui telefon.
Vrăjiți de muzică și de spectacolul de lumini mulți dintre tinerii care au participat la Untold nu au mai fost atenți la genți și portofele. Nu puțini au descoperit că au rămas fără bunuri de valoare. Unii au sesizat poliția, care a acționat în timpul festivalului, dar și după încheierea acestuia. 16 persoane au depus sesizări privind furtul de bijuterii. În scurt tmip, polițiștii au reținut câțiva suspecți.
Patru suspecți din Argentina, Spania, Chile, Honduras de 30 și 46 de ani au furat bijuterii și alte bunuri. Un alt cetățean, român ar fi furat un telefon mobil.
Prima reținere a fost făcută pe 10 august în ultima zi de festival. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 44 de ani. Celelalte trei persoane au fost prinse o zi mai târziu pe aeroportul din Cluj Napoca.
Toți suspecții au fost reținuți pentru 24 de ore. Peste 900 de forțe de ordine au acționat pe tot parcursul festivalului Untold. Au fost aplicate în total 409 sancțiuni contravenționale.
A fost pentru prima dată când forțele de ordine au restricționat accesul pe stadion, în trei din cele patru seri de festival, după ce acesta s-a umplut la maximum, ajungând la 120.000 de persoane. Excepție a fost doar seară de joi, când au fost cu 10.000 mai puține.
Organizatorii au anunțat că pregătesc o ediție specială anul viitor, Untold ONE, cu precizarea că festivalul va rămâne în oraș.

