Părintele Francisc Doboș, la Info Plus, despre alegerea Papei Leon: Este important pentru prospețimea bisericii
Părintele Francisc Doboș, preot catolic, parohul Bisericii Sacré Coeur din Bucureşti, a vorbit la TVR Info Plus despre alegerea Papei Leon al-XIV-lea.
A fost una dintre cele mai scurte alegeri ale Papei, cu sute de ani în urmă a durat și trei ani până au ales un papă, a spus părintele Francisc Doboș, învitat în studioul TVR Info.
Pr. Francisc Doboș:
–Este important și pentru prospețimea bisericii: Papa Leon. De ce și-a luat acest nume? Este o ipoteză, o legăm de ultimul papă Leon, al XIII-lea, cu enciclica Rerum Novarum, “Să facem lucrurile noi”. Erau problematicile sociale atunci, industrializarea, acum sunt alte situații E ca un nou început, se reînnoiește lumea din alt punct de vedere, așa cum a fost atunci. Dar din punct de vedere spiritual cum se reînnoiește lumea? Cum îi apropiem pe oameni de Dumnezei, și pe cei tradiționaliști și pe cei mai liberali, mai progresiști.
–A început cu acest salut, “Pacea să fie cu voi!”, pentru că este salutul lui Hristos înviat din morți. }ntr-o lume sfășiate de conflicte, cu bombe și fake news, avem nevoie nu doar să ne lăsăm în pace, ci să ne dăruim pace. Iar alegerea lui Leon al XIV-lea nu poate să intre decât în această dimensiune.
Întrebat dacă Papa Leon ar putea transforma Sfântul Scaun într-un loc al negocierilor pentru pace, pr. Francisc Doboș a spus că evident, întâi cu rugăciunea, apoi cu negocierea.
Pr. Francisc Doboș: Cred că asta se va întâmpla și cred că asta a fost înțelepciunea cardinalilor. De a-l fi ales pe el. Acest echilibru și această sintonie între America de Sud și Nord nu este întâmplătoare. A vrut Trump papă american? Dar nu că i s-ar fi făcut lui pe plac, că nu cred că l-ar fi vrut pe el. Tocmai aici e marea înțelepciune, pentru că un papă nu este pentru politiceni, este pentru poporul lui Dumnezeu. A fost ales un alt călugăr. Papa Francisc fiind iezuit, Papa Leon – augustinian.

