Papa Francisc și-a întrerupt cuvântarea la Jubileul Forţelor Armate, acuzând “dificultăţi respiratorii”
Papa Francisc şi-a întrerupt duminică citirea omiliei pentru Jubileul Forţelor Armate din Piaţa Sfântul Petru din Vatican acuzând “dificultăţi respiratorii”, după cum a declarat în faţa celor prezenţi.
Suveranul pontif şi-a cerut scuze pentru întreruperea cuvântării sale “din cauza dificultăţilor respiratorii”, la scurt timp după ce şi-a început omilia, care a fost întâmpinată cu aplauze de publicul format din soldaţi şi poliţişti din diferite ţări.
Papa, în vârstă de 88 de ani, nu şi-a putut citi cateheza la audienţa generală de miercuri din acelaşi motiv, iar Sfântul Scaun a explicat ulterior că Suveranul pontif suferă de bronşită, ceea ce l-a obligat în ultimele două zile să îşi ţină audienţele la reşedinţa sa, Casa Santa Marta.
Cu toate acestea, Papa a sosit duminică dimineaţă în piaţă, după ploile abundente din ziua precedentă, şi a deschis Sfânta Liturghie prin citirea introducerii şi a actului penitenţial, aşezat într-un fotoliu lângă altar.
Euharistia a fost celebrată de cardinalul Robert Francis Prevost, notează agenția EFE.
Încă de la primele cuvinte, Papa a avut o voce încordată şi a tuşit.
Papa Francisc a citit, cu eforturi considerabile, prima parte a omiliei pregătite pentru duminică, axată pe rolul forţelor armate, însă cea mai mare parte a textului a fost rostită de maestrul ceremoniei liturgice papale, arhiepiscopul Diego Ravelli.
Slujba a reunit duminică în Piaţa Sfântul Petru aproximativ 30.000 de soldaţi şi poliţişti din diferite ţări, majoritatea italieni, la Jubileul Forţelor Armate.
Acest Jubileu este al doilea eveniment major dedicat unui anumit sector din actualul An Sfânt, perioada în care pelerinii sosiţi la Roma primesc indulgenţă plenară, după cea celebrată luna trecută, cu comunicatori din întreaga lume.
Preluare: Agerpres

