Papa Francisc a oficiat slujba de Paști și a binecuvântat mulțimea adunată la Vatican

21 aprilie 2019, 13:58

Mii de oameni au venit în Piața San Pietro pentru a participa la ceremonialul religios.

Papa a citit din Evanghelie și a binecuvântat mulțimea.

În mesajul traditional al conducătorului Bisericii Catolice, Papa s-a rugat pentru oamenii care suferă din cauza conflictelor din Siria, Ucraina, Africa, sau a crizelor politice și economice din  America Latină.

Papa Francisc a celebrat sâmbătă noapte Vigilia Pascală în Bazilica Sfântul Petru.

El le-a cerut credincioşilor să nu trăiască pentru lucruri trecătoare și să nu cedeze deznădejdii. În cuvântul său, al şaptelea mesaj de Paşte de la alegerea sa ca Papă, Sfântul Părinte a pornit de la relatarea biblică despre femeile care au mers la mormântul lui Iisus, unde piatra de la intrare era dată la o parte.

„Dumnezeu îndepărtează chiar şi cele mai grele pietre care ne zdrobesc speranţele şi aşteptările: moartea, păcatul, frica, lumescul”, a spus Papa Francisc. Predica integrală AICI

Papa a botezat 8 credincioși din Albania, Ecuador, Indonezia, Italia și Peru.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite