Paște luminat cu fapte bune | La Cluj-Napoca, copiii din centrele de plasament au primit daruri, iar voluntarii din Craiova au pregătit bunătăți pentru nevoiași
Încărcat cu mâncare şi daruri, aşa a mers preotul Dan Damaschin din casă în casă, oferind bucurie copiilor care trăiesc fără sprijinul părinților. Părintele slujește la Maternitatea „Cuza Vodă” din Iași și e mereu alături de cei care au nevoie de ajutor.
DAN DAMASCHIN, preot: Noi încercăm, dacă nu putem să-i aducem pe mama sau pe tata înapoi, măcar să îl aducem pe Dumnezeu alături de ei.
La Cluj, spectacolul a fost o mică bucurie de Paşte pentru aproape 200 de copii din centrele de plasament de la Cluj-Napoca. Nu a fost numai muzică, ci și dans și numere de magie. Multe dintre momente au fost oferite tot de copii. Concertul caritabil a fost organizat datorită lui Remus, el însuşi crescut într-o casă de copii. De 20 de ani, însă, de când e pe picioarele lui, își dedică viața celor care cresc fără sprjinul părinților. Copiii au primit şi mici cadouri pentru Paşte, datorită voluntarilor care s-au implicat alături de Remus.
Pentru câțiva voluntari din Craiova, nu ar exista Paște, dacă nu ar face o faptă bună. Anul acesta, au pregătit o mie de porții de mâncare pentru cei mai puțin norocoși, care nu au ce să pună pe masă. Voluntarii asociației se mobilizează an de an și sprijină familiile cu venituri modeste.