Opt copii dintr-o comună vrânceană au construit un robot, dar nu au bani pentru a participa la concursul internațional de robotică din SUA
Bucurie și emoții intense pentru o comunitate din Vrancea. Opt copii de la Școala „Dimitrie Gusti” din Nereju au uimit România, după ce au câștigat etapa națională de robotică, deși erau la prima participare. Ar trebui să plece peste o lună în Statele Unite, pentru etapa internațională. Le lipsesc însă banii. E nevoie de 40.000 de dolari pentru deplasarea copiilor și șansa lor de a reprezenta România la Mondiale.
În laboratorul de informatică al școlii gimnaziale din Nereju, viitorul se programează cu entuziasm de la vârste fragede. Copii de 8 și 9 ani au reușit să creeze un robot care i-a propulsat direct pe primul loc la un concurs național.
Sub îndrumarea coordonatoarei Mirela Măciucă, micii ingineri au învățat că munca în echipă și inovația nu au limite de vârstă.
Dar bucuria calificării la Mondiale nu a durat mult, pentru că nu sunt bani. Iar costul deplasării în America este mult peste posibilitățile părinților și ale comunității.
Competiția din Texas are loc la sfârșitul lui aprilie. Micii campioni au nevoie de 40.000 de dolari.
Concursul național de robotică la care au participat copiii din Nereju nu are finanțare de la Ministerul Educației.
În 2024, liceenii echipei AICitizens de la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” din Focșani au câștigat Campionatul Mondial de Robotică FIRST Tech Challenge de la Houston.

