Operaţiunile de căutare a victimelor atentatului de la Moscova s-au încheiat. A fost publicată lista celor care și-au pierdut viața în masacru

27 martie 2024, 13:13 (actualizat 27 martie 2024, 19:53)

Operațiunile de căutare a victimelor din atentatul de vineri, de la periferia Moscovei, au încetat. Autoritățile susțin că sub mormanele de moloz nu mai sunt cadavre. Bilanțul tragic se ridică la aproape 140 de morți și peste 220 de răniți. Sunt controverse tot mai mari legate de autorii atentatelor: FSB consideră că serviciile occidentale și ucrainene sunt implicate, teorie respinsă vehement la Kiev și în multe alte cancelarii din lume.

Ministerul rus al sănătății declară că în unitățile spitalicești din capitală și regiunea Moscova mai rămân internate 83 de persoane.

A fost publicată și lista celor care și-au pierdut viața în urma masacrului de vineri seara. Au fost identificate până acum 120 de persoane, pentru restul fiind necesare expertize genetice.

La sala de concerte operațiunile de căutare și de descarcerare s-au finalizat.

Serghei Poletykin, șef Inspectorat Situaţii de Urgenţă pentru regiunea Moscova: Misiunea de salvare şi căutare s-a încheiat. Această fază a operaţiunii e finalizată. Avem certitudinea că nu mai există nicio victimă sub dărâmături. Câinii şi salvatorii şi-au terminat treaba. Treptat, retrag echipele de aici.

După capturarea celor 4 atacatori, procuratura rusă a mai reținut încă 4 persoane. Fostul proprietar al mașinii folosite de teroriști, împreună cu fratele și tatăl său au fost arestați. A fost reținut și proprietarul apartamentului închiriat de atacatori în ultima perioadă.

Un al optulea suspect în atacul de la Moscova a fost arestat preventiv

Un al optulea suspect în ancheta privind atentatul comis vineri seară într-o sală de concerte de la periferia Moscovei a fost plasat marţi în arest preventiv de un tribunal din capitala rusă, a anunţat serviciul său de presă pe Telegram, transmit agențiile internaționale de presă.

Toți cei opt reținuți sunt în arest preventiv până pe 22 mai, timp în care organele de anchetă trebuie să stabilească daca mai sunt și alți complici și evident, cine stă în spatele organizării atentatului terorist.

Procurorii de la Moscova analizează și o posibilă implicare a Statelor Unite și altor țări occidentale ”în finanțarea și organizarea atacului terrorist de vineri seară”.

Alexander Bortnikov, directorul FSB: Noi considerăm că acţiunea teroristă a fost pregatită şi de către islamiştii radicali, însă au pus umărul şi servciiile de informaţii occidentale. Serviciile speciale ucrainene sunt implicate şi ele nemijlocit. Eu aşa cred.

În spațiul mediatic din Rusia se dezbate intens o posibilă revenire la pedeapsa cu moartea.

Experții susțîn că nu atât de simplu să anulezi un moratoriu, care presupune proceduri juridice indelugate și chiar modificarea Constituției.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite