Operațiunea pagerelor explozive din Liban, confirmată de Netanyahu. Preşedintele israelian Isaac Herzog se întâlnește marţi cu Joe Biden

11 noiembrie 2024, 07:38 (actualizat 11 noiembrie 2024, 08:10)

Israelul confirmă pentru prima dată că s-a aflat în spatele operațiunii de detonare a sute de pagere folosite de gruparea teroristă Hezbollah din Liban.

„Operațiunea pagerelor și cea de eliminare a lui Nasrallah au fost lansate în ciuda opoziției înalților oficiali din instituțiile de securitate și a eșalonului politic responsabil de acestea”, a transmis prim-ministrul Benjamin Netanyahu cabinetului său, potrivit presei israeliene.

Un oficial a confirmat aceste remarci pentru CNN.

În data de 17 septembrie, mii de pagere deținute de membri Hezbollah au explodat. A doua a zi, același lucru s-a întâmplat și cu stațiile de emisie-recepție. Cel puțin 37 de persoane au fost ucise și aproape 3.000 rănite.

Decizia guvernului de a informa mass-media cu privire la declarația lui Netanyahu și de a confirma astfel pentru prima oară că Israelul s-a aflat în spatele operațiunii vin să completeze criticile la adresa fostului ministru al Apărării, demis săptămâna trecută, în ajunul alegerilor din Statele Unite.

Israel Katz, noul ministru israelian al Apărării: Am învins Hezbollah, iar eliminarea lui Nasrallah a fost cea mai mare realizare. Acum este de datoria noastră să continuăm presiunea și aici vom lucra împreună, pentru a materializa roadele acestei victorii, asigurându-ne că situația de securitate din Liban s-a schimbat.

Potrivit unei informații de ultimă oră, președintele Joe Biden îl va primi mâine pe președintele Israelului, Isaac Herzog.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite